Ziua in care s-a nascut un inger…

lazVa propun azi o calatorie, in timp si spatiu. Pentru ca ne place si pentru ca suntem obisnuiti déjà cu calatoriile prin Transilvania. Cautam povestea unui suflet ce a plecat la ceruri acum 7 luni.  Nu plecam departe, doar pana in  judetul Alba, undeva la 12 km de Sebes se afla  un sat numit Laz. Numele lui vine din limba sarba si inseamna loc curatit de tufe si maracini. Satul Laz  se afla la doar 11 km de Lancram, un loc minunat prin care cu siguranta ati trecut daca ati calatorit spre Sibiu sau Deva.  Aici, nu departe de iesirea din sat se afla casa memoriala a regretatului poet Lucian Blaga. Tot aici, s-a nascut si a copilarit strabunicul meu, descendent al familiei marelui poet, un om intelept pe care din pacate nu am apucat sa il cunosc. Despre el stiu doar ca a trait o mare parte a vietii la Laz.

Sa facem cunostinta acum cu cea mai importanta institutie a fiecarui sat:  Biserica “ Adormirea Maicii Domnului” din Laz este una dintre cele mai vechi biserici de pe valea Sebeșului și locul unde s-au format numeroși pictori iconari aparținând renumitei școli de pictură din Laz. Vechea Biserica era intr-o stare precara, a lasat scris preotul de la 1800. Tot atunci el impreuna cu lazorenii au ridicat o noua cladire a Bisericii in mijlocul satului. Constructia lacasului sfant a durat 6 ani, iar oamenii s-au descurcat cum au stiut, tinand cont de faptul ca la momentul acela nimeni nu avea car in sat.

Am inceput cu povestea Bisericii pentru ca strabunicul meu a slujit acolo din 1917. (am gasit detalii despre viata preoteasca pe google iar preotii de acum inca scriu carti in care il pomenesc ) Tot acolo, la Laz, in urma cu fix 89 de ani venea pe lume un inger, ce avea sa devina mai tarziu bunicul meu. Se spune ca autodisciplinarea te ajuta sa iti formezi caracterul… asa o fi, insa familia si locul in care primesti prima binecuvantare apasa greu asupra felului tau de a fi. Si asta s-a vazut in fiecare vorba, fiecare gest si fiecare actiune a celui ce desi a fost bunicul meu, a fost numit timp de 30 de ani Tata Bubu.

Ca sa intelegeti cam ce impact a avut prezenta lui tata Bubu in viata mea am sa va spun ca in afarDSC_0106a de amintirile pe care fiecare copil le are cu mama lui, pentru ca e personajul prezent non stop in viata fiecaruia dintre noi, chiar si la maturitate, cele mai multe amintiri, cele mai multe povesti, cele mai multe invataminte au legatura cu el. Cu omul ce pentru noi era un inger chiar si atunci cand era in viata. De la ce voiam la cina, atunci cand ajungeam la Orastie (locul in care el si bunica mea au trait dupa ce s-au casatorit) si pana la ultima si cea mai ascunsa dorinta, tata Bubu era super eroul ce le indeplinea pe toate. Imi amintesc ca desi eram foarte mica si il cam incurcam (mergeam incet si imi placea sa casc ochii la tot ce se putea) pentru el era o adevarata placere sa ma ia cu el la cumparaturi. Ne intalneam cu cunoscuti de-ai lui carora le spunea: ea e nepotica mea, sta la Cluj, iar oamenii raspundeau: uite ce mare si frumoasa te-ai facut! Tata Bubu zambea multumit caci oamenii spuneau ceea ce el vedea de fiecare data cand mergeam la Orastie, dar nu spunea pentru ca frumusetea nu e totul.

Pana acum n-am cunoscut alt barbat atat de bun si de devotat familiei, care sa fie in stare sa faca totul si orice pentru ai lui, care sa puna dorintele lui pe ultimul loc si ale noastre ale tuturor pe primul. Avea si el cateva dorinte ce nu si-au gasit implinirea in timpul vietii. Voia sa-si vada fata purtand straie populare din zona din care el provine si era atat de mandru… de-asta in ultima perioada le imbrac si le port cu atata drag… Voia sa ma vada implinita profesional, lucru care s-a si intamplat. Voia sa ma vada la casa mea si bineinteles sa-si cunoasca stranepotii.

Nu m-am grabit deloc  in indeplinirea acestor putine dorinte, fiindca am crezut ca va trai mai mult, dar timpul nu este pierdut… sunt sigura ca de acolo de Sus arunca priviri atente asupra mea in fiecare zi. Intre noi a fost si va ramane o legatura ce trece mult peste granitele lumesti. Bunicul meu a fost leu, iar eu i-am mostenit pana si zodia. Mai pot enumera fruntea, ochii,sprancenele, nasul, forma labei piciorului si naivitatea cand vine vorba de oamenii din jur.  Am venit pe lume intr-o zi de marti, si tot intr-o marti s-a stins si el. Multe dintre dorintele si preferintele noastre in materie de haine, imbracaminte, vreme si mancare erau exact la fel.

Azi bunicul meu ar fi implinit 89 de ani! La multi ani tata Bubu, vei trai mereu in sufletul meu!

RuxAndra