Browsing Tag

familie

familie

Daca vreodata vei fi in pericol, suna-ti parintii! Noi, ardelenii, suntem lenti, dar nu indiferenti!

31/07/2019

                Din 25 iulie ma uit continuu la televizor. Nu pierd un jurnal de stiri, mai bine zis un Observator! Ce sa zic? Am ramas fidela… asa e genul meu. Astept cu sufletul la gura o veste cum ca fata asta ar fi bine… ma rog cat de bine poti fi dupa ce ai fost rapita, batuta si violata de un libidinos.

Initial am zis ca nu scriu nimic despre asta, dar nu am cum. Nu ai cum sa ramai indiferent la ceea ce se intampla. Cum sa suni la 112 disperata, in miezul zilei si sa ti se spuna ca tii linia ocupata?

Ce poate fi mai grav decat faptul ca o fata de 15 ani a fost rapita? Mie mi-ar fi ajus si atat ca sa mut muntii din loc pentru a o gasi. Stau si ma intreb, oare doamna asta care i-a raspuns la telefon la 112 (pe stenograme se aude o doamna) nu are copii?

Ok, si daca nu are, cand va avea ii va trata la fel? Daca era fata unei colege ar fi reactionat la fel? Imi vin in minte cel putin 100 de intrebari fara raspuns… din pacate.

Ce nu inteleg e de ce suntem atat de lenti? De ce ne miscam atat de incet si nimeni nu vede? Si cand zic “ne miscam” ma refer la autoritati. Ca doar n-or fi toti implicati in reteaua asta, nu? Sudistii zic ca noi, ardelenii, ne miscam incet. Dragilor, noi ne-am fi strans 1000 si ne-am fi dus peste el, am fi intrat in casa lui fara mandat si ne-am fi riscat viata pentru fata aia. Noi, ardelenii suntem lenti, dar nu indiferenti!

Ma incearca un sentiment de neputinta si nesiguranta. Primul pentru ca EU nu pot face nimic mai mult decat sa scriu despre asta si al doilea pentru ca efectiv nu ma mai simt in siguranta. In casa mea, in orasul in care traiesc, in tara in care m-am nascut, in statul caruia ii platesc luna de luna impozite! Ca sa ce? Ca sa sune un copil la 112 si sa moara? Sau sa dispara fara urma din Caracal? Serios… o fi Caracalul noul Los Angeles de ne-a luat 19 ore sa identificam adresa, nu?

Din 25 iulie am trecut prin toate starile posibile. Frustrare, furie, neputinta… inca tastatura mea imi simte starea si cred ca “se simte” si in scris. Dupa casatorie toata lumea te intreaba cand faci copii. Aici? In tara asta? Mi-am dorit o fetita, acum cred ca m-am razgandit… Multumesc  Statului Roman pentru ca in doar 5 zile mi-a zdruncinat orice idee de parenting as fi avut.  Si am avut! 13 ani in care am lucrat cu gravide, cu proaspete mamici, cu mame si copiii lor azi nu-mi mai folosesc deloc!

Mi-am blamat tatal pentru ca il ducea pe frate-mio la scoala zilnic, in timp ce pe mine m-au lasat cu troleibuzul din a doua zi. Iarta-ma tata, as fi facut la fel! Cum sa mai educi copiii in ziua de azi? Cum le mai inspiri siguranta fara sa ii faci dependenti de tine? Cum ii mai lasi singuri pe strada? Fumatul, alcoolul si drogurile au devenit cele mai mici pericole in lumea de azi.  De 5 zile parca ma uit la un film, de-ala de pe Netflix, un serial in care rezolvarea situatiei vine la finalul ultimului episod. Doar ca la noi nu se stie cand va fi ultimul episod si daca situatia are rezolvare.  Am considerat-o rea pe mama pentru ca aveam ora Colgate si nu ma lasa sa plec din fata blocului. Iarta-ma mama, as fi facut la fel!

Vedeti?  Ma lasau sa merg la scoala singura da’ mai departe decat spatele blocului nu! Era un fel de balanta intre ce ai voie si ce poti. Azi, daca as avea copii nu i-as lasa sa plece din curte! Cum mai faci in ziua de azi sa cresti un copil astfel incat sa devina un adult normal, independent, cu frica de Dumnezeu  si  fara teama zilei de maine? Cum faci sa nu-l inchizi in casa, sa nu-l tii intr-o bula protectoare? Cum il mai cresti frumos?

Jurnalele titreaza “va avertizam urmeaza imagini si informatii ce va pot afecta emotional” . Pai bineinteles! Daca pe noi, care suntem simpli spectatori ai acestui spectacol prost, ne afecteaza emotional … ne putem gandi la familia si apropiatii fetelor supuse unor asemenea chinuri? Sau la ele? Sa presupunem ca Alexandra e in viata si ca ar fi fost scoasa din tara. Daca la un moment dat va scapa din calvarul asta isi va putea reveni vreodata? Daca da, cand? Cine plateste daunele emotionale? Cine-i da fetei asteia timpul si adolescenta inapoi?

Toate cele de mai sus ma duc spre o singura concluzie! Dragi copii, daca vreodata sunteti in pericol sunati-va parintii! Ei sunt singurii care vor face absolut orice pentru voi si pentru siguranta voastra! Nu Politia, nu Sri, nu Sts…  nu oameni care au o obligatie contractuala fata de voi, de noi, nu oameni care primesc salarii babane de la STAT ci PARINTII!

 

RuxAndra

familie love

A treia bunica a jurnalistilor clujeni… tanti Maria!

19/03/2019

 

Timp de 19 ani, oricine a pus piciorul in frumoasa redactie clujeana Antena 1, chiar si intamplator, isi aminteste cu siguranta primul zambet cald ce-i spunea buna dimineata, un omulet roscat, foarte activ, glumet din cale-afara, despre care se spune ca face cea mai buna cafea din oras. Ati ghicit e vorba de tanti Maria, femeia care a avut grija de toata lumea, timp de 19 ani. Maria Nagy pe numele ei complet marturiseste acum cateva zile : “Eu as merita un cadou de la inalta conducere, eu am deschis acum 19 ani usa si sper sa ma tina bunul Dumnezeu ca s-o si inchid. Cati ati fost aici de toti am avut grija. “

Si asa e, de la cafeaua de dimineata, pana la omlete, la calcat hainele de platou. Si bineinteles daca te-a putut ajuta cu ceva dintre treburile tale personale, a facut-o. Nu de putine ori am vazut-o plecand la magazin cu scopul unui brunch  pentru toata redactia. Si nu sunt doar eu cea care poate confirma asta, ci zeci de colegi din presa.

Pentru mine a fost ca o a treia bunica. Ale mele erau amandoua departe. Una la Bucuresti, alta la Orastie. Mama la Bucuresti, tata undeva in Cluj… A doua mama si a treia bunica, asa as descrie eu aceasta doamna minunata. Ne-a legat foarte tare faptul  ca si ea are o fiica si o nepotica departe, deci asemeni mie, jumatate din ea lipseste.

Tanti Mary cum ii spunem noi mai nou s-a pensionat. Mai demult. Dar ce sa vezi? Nu e femeia care sa stea acasa si sa butoneze telecomanda, asa ca a ramas alaturi de noi, norocosii. Cei ce am ramas aici si suntem dispusi sa ramanem pana la final. Cei care ii suntem fideli si ii multumim pentru ca nu ne-a abandonat, pentru ca ne-a ajutat, pentru ca fost intotdeauna directa si onesta chiar si atunci cand poate aveam nevoie de cineva care sa ne asculte si sa ne dea dreptate, nu sa ne spuna franc ca ne inselam.

Pe langa o cafea si un zambet, tanti Mary are intotdeauna o vorba buna, un sfat doar daca i-l ceri si 2 urechi dispuse sa te asculte in orice moment. La 76 de ani are o experienta de viata ce poate folosi noua, dar si copiilor nostri. Si o gramada de cunostinte si prieteni. Nu stiu cand a avut vreme… Oriunde mergi cu ea, cunoaste pe cineva, sau are un fost coleg, sau un fost vecin, sau o cunostinta de-a nu stiu cui.

O mai sun dimineata cand pana la 8:30 nu ajunge la birou. Se bucura si-mi spune: “E placut sa stii ca cineva te cauta, ca intreaba de sufletul tau”. Pai cum am putea sa nu? Ii intoarcem sau incercam sa ii intoarcem macar o farama din tot ce face pentru noi. Timp de 19 ani am fost mai multi pe aici. Fiecare de alt fel. Niciunul la fel ca celalalt. Fiecare cu varsta, cu credinta,cu comportamentul si cu conceptiile lui. Si ea doar una. Si ne-a facut fata tuturor. Ne-a rabdat si ne-a invatat si a stat alaturi de fiecare pui al ei chiar si atunci cand acesta si-a luat zborul spre alt cuib.

Ce face Tanti Mary aici? Are grija de noi. Si noi o iubim si ii multumim. Eu sunt azi un om mai bun si datorita ei.

 

RuxAndra

 

 

Uncategorized

La Bărăi peștii se prind cu undița, oamenii cu vorba!

14/08/2018

Am să încep într-un mod direct spunând că de mică am urât sportul ăsta (așa mi s-a zis mie că e sport). Pe când am mai crescut puțin toată lumea mergea la pescuit. Zici că era o chemare a bărbaților din lumea intreagă. Mi se părea doar un motiv să scapi de nevastă, de curățenia din weekend, de  făcut cumpărături și de cărat plasele, de făcut mâncare  și de toate îndatoririle ca să poti sta si bea bere pe malul lacului uitându-te la un băț. De neînțeles…. Mai ales că ai mei mă duceau cu forța dupa ei de am ajuns să cunosc toate lacurile din apropierea Clujului. Da, tata era unul dintre puținii bărbați care își luau familia cu ei. Oricine ar fi zis că această “traumă” nu va putea fi vindecată nicicând și că pescuitul se va reîntâlni cu mine, dacă e cazul, eventual în Rai, mai ales că în anii în care am lipsit de pe bălți acest sport s-a transformat în altceva. Dar n-a fost așa! Lacul ăsta mi-a schimbat percepția despre pescuit. Locul ăsta mi-a schimbat percepția despre relaxare… și am să vă explic de ce:

  • La Bărăi e un lac nici prea mare, nici prea mic. Să tot aibă vreo 2 hectare. În spatele lui se pregătește altul mai mare 
  • 30 si ceva de pontoane, fiecare cu băncuța, umbreluța și măsuța și coșul lui de gunoi.
  • Formă de agrement: pescuit sportiv, adică catch and release.
  • Pe fiecare măsuță șade la loc de cinste regulamentul pe care fiecare pescar trebuie să îl respecte. 11 reguli înfoliate care de un an, de când vin eu aici sunt în același loc, semn că putem fi si civilizați.
  • Din 2 in 3 pontoane saltele de primire, gratar și toalete, toate curățate și îngrijite. Cunoscându-l acum pe  Nea Grigore înțeleg că nici nu se putea altfel. Peștii mari se duc neapărat la saltele si se eliberează imediat. Nu doar că scrie în regulament, dar așa face toată lumea.
  • Cum, fără muzică pe lac? Îmi revine imaginea mașinilor parcate aproape de lac, cu ușile deschise să se audă cel mai nou album de manele apărut. Ceea ce contrazice cumva legea peștilor. Tot tata m-a învățat de mică faptul că poți să ai cea mai bună momeală și să fii expert în pescuit… dacă nu faci liniște n-o să tragă nici la anu’ și român cum ești nu te vei gandi că tu esti de vină ci că lacul sigur n-are pește, că plătești taxa degeaba, etc. La Bărăi este interzisă poluarea sonoră, e regula nr. 8. Chiar acum, Nea Grigore îi explică unuia dintre copiii de pe lângă casă: “aici nu putem vorbi tare”. Până și câinele lui latră pe silent! 
  • Majoritatea pescarilor vin însoțiți. De iubite, de neveste, de copii… toți vin să prindă pește și să se simtă bine. Apropo de asta, am inceput sa scriu pe la ora 13 si încă nu am terminat pentru că, ce crezi, la fiecare 5-10 minute mă opresc căutând minciocul. Nu mai pomenesc de restul peștilor micuți pe care îi tot scoatem din lac de azi dimineață… cum să nu le placă și copiilor pe lac?
  • Ce soiuri de pește se găsesc aici, s-ar putea să te intrebi: crap (oglindă, ten, românesc) caras, șalău, somn. Top secret: i-am prins si la plută.
  • Nea Grigore e cu entorsă… de 2 săptămâni… toată lumea îi spune să stea liniștit dar nu poate. Omul e gospodar și știe că treburile nu se rezolvă de la sine. Tocmai pleacă un grup care a lăsat ceva mizerie iar șeful îi mustră ușor și ironic: “dar mizeria tot eu o strâng, nu?” Nu te ceartă, nu țipă, dar te atinge ușor cu 2-3 cuvinte potrivite de ți se înroșesc obrajii de zici ca te-a ars soarele pe lac. Când vii e curat, când pleci lași curat. E bun simț, dar e și în regulament la nr. 9
  • S-a format o comunitate… a pescarilor care stiu să pescuiască, nu rănesc peștii și nu îi duc acasă. Astfel, dacă ai venit o dată și nu ai fost la înălțimea așteptărilor comunității, a doua oară nu mai vii. 

La Bărăi e exact locul acela de care nu te mai saturi. Chiar dacă n-ai nimic în comun cu pescuitul. Chiar dacă vii sa stai la soare, să citești o carte sau să mănânci un grătar. Ah, știți că la Bărăi si femeile prind pește. O fi chiar așa ușor sau doamnele se pricep? Vă spun eu: ambele variante sunt corecte!

Attachment.png

craciun familie

Azi recunosc, e despre dor…

23/12/2017

pregatire_Mos_NicolaeOare putem da o definitie adecvata dorului? Un copil mi-a spus zilele trecute ca dorul e atunci cand iti pare rau ca cineva nu mai e acolo, langa tine. Si ca dorul vine doar pentru persoanele speciale. Cumva ca realizezi importanta persoanei doar atunci cand iti dai seama ca iti e dor. Intrebat cum trebuie sa fie persoana aceea speciala de care sa-ti fie dor, acelasi copil raspunde : Nu trebuie sa fie nicicum, sa-ti fie draga tie.

Cine s-ar fi gandit ca un copil de 7 ani poate avea definitii pentru cuvinte carora noi, maturii, nu le dam importanta necesara?

Asa ca nu putem spune ca ne e dor de ciocolata sau de o ciorba de perisoare. Putem spune in schimb ca ne e dor de casa sau de o persoana. Totusi, sunt anumite lucruri de care spunem ca ne e dor. Spre exemplu, imi e dor de o cafea. Nu, nu de cafea imi e dor. Imi lipseste starea pe care mi-a dat-o respectiva cafea. Poate eram intr-un loc anume cu cineva anume sau poate eram singura dar planuiam ceva maret. Sau poate eram in masina vazand cum trec pe langa mine puhoaie de oameni ce se grabesc la cumparaturile de Craciun… sau poate doar leneveam pe canapea intr-o sambata dimineata devreme si ma gandeam la tot ce mi-a adus bun anul acesta.

Anul asta a fost anul in care mi-a fost dor. Desi se spune ca un an trece foarte repede, cele 365 de zile lasa urme adanci in sufletele noastre. In fiecare zi ai milioane de ganduri, de planuri si de lucruri de facut. De cele mai multe ori insa, nu dam atentia necesara gandurilor, ci doar lucrurilor. Suntem robotei care mergem la serviciu, venim acasa facem mancare si curatenie. Si, la sfarsit de an, atunci cand tragem linie realizam ca a fost un super an pe plan profesional, ca am facut poate lucruri la care nici nu visam, daaar, ca am ramas cu dorul. Si credeti-ma pe cuvant dorul se reporteaza de la un an la altul.

Asa ca da, revin la obiceiul meu cu lista. Sa punem pe hartie lucrurile pe care ni le-am dorit si le-am realizat si dorurile cu care am ramas. Garantez ca lista cu doruri e mai mare sau mai importanta.

Pentru ca am inceput inca din titlu spunand ca recunosc am sa inchei cu lista mea de doruri si am sa astept lista voastra de doruri mai jos, in comentarii.

Pentru ca e Craciunul am sa incep spunand ca imi e dor sa impodobesc bradul cu bunicul meu  si ca sa raman in atmosfera asta de familie… imi lipsesc sambetele pe care le petreceam la cumparaturi cu mama. Intotdeauna dupa o  tura de Auchan ne aminteam ca un etaj mai sus sunt zeci de magazine de haine J. Bunica n-a venit de mult la Cluj, cu ea povesteam ca fetele si radeam ore in sir. Cine nu isi aminteste discutiile avute cu cea mai buna prietena sau cel mai bun prieten despre lucruri ce ni se pareau esentiale in copilarie? Acum povestile s-au schimbat putin si sunt majoritatea la telefon pentru ca viata ne-a dus pe carari diferite.  Daca dau timpul inapoi pana in 2004 inca vad momentele frumoase din Los Angeles, acelea in care bateam magazinele de fite si mergeam la sala cu matusa mea. Apropo am venit de acolo cu 7 kg in plus J Sunt doar cateva, lista e putin  mai lunga dar mai am un dor important. Acela de a munci distrandu-ma si invatand lucruri noi despre oameni. De a strabate Transilvania in lung si-n lat alaturi de o persoana ce facea totul sa fie mai usor. De povestile de pe drum ( care cateodata dura vreo 2 ore) si de fetele prietenoase ale oamenilor ce ne primeau in casa si ne povesteau totul ca si cum eram copilele lor.

Pentru 2018 am un singur scop: sa nu-mi mai fie dor!

Craciun Fericit!

RuxAndra

craciun familie love

Scrisoare pentru Moș Nicolae

18/11/2017

pregatire_Mos_NicolaeDrag și mult iubit Moș Nicolae,

Am înțeles că trebuie să-ți scriu din timp… Poate pentru că nu am respectat regula asta anul trecut te-ai supărat și nu mi-ai adus nimic. Anul ăsta în schimb sunt precaută, știu că în perioada asta esti foarte ocupat, probabil ai primit deja multe scrisori, dar te rog, mâine de dimineață poate, în timp ce-ți savurezi cafeluța citește și scrisoarea mea.

Până anul trecut ziua ta era cea  mai frumoasă zi din an, era ziua care mă trezea din starea asta de hibernare în care intrăm odată cu venirea iernii și mă anunța că vin sărbătorile. Era ziua în care mă trezeam cu drag și mă îndreptam direct spre ghetuțele curățate de cu seară ca să văd ce mi-ai adus… Da, sunt niște obiceiuri pe care mi le-am format în copilărie și la care nu renunț nici acum, pentru că îmi plac și-mi aduc bucurie în suflet. Până anul trecut fericirea mea de decembrie începea în 6, de ziua ta.

Un an a trecut destul de repede, a fost un an greu și cu siguranță cei ce vor urma vor fi la fel. De acum 6 Ianuarie va fi o zi de sărbătoare… tristă.  Știu că de obicei tu dai, nu iei, însă mie anul trecut mi-ai luat un moș la fel de bun, de cald și de iubit ca și tine. Nu știu dacă e corect să-l compar pe Tata Bubu cu tine, dar el era moșul meu, cel care rezolva orice problemă și care era în stare să dea orice ca să-mi fie mie bine. Acum mai mulți ani, ce au trecut la fel de repede, pe vremea când încă eram la mama acasă ai venit, bogat cum vii de obicei, însă nu ne-am putut bucura de cadouri pentru că în drum spre casă ai luat-o cu tine pe bunica fratelui meu, de fapt a noastră. Știi, noi am am devenit mult mai apropiați, pierderile bunicilor ne-au făcut să fim mai aproape unul pentru celălalt.

Anul ăsta nu știu cum va fi. Mi-e dor de vremurile de demult… Pe de altă parte știu că există copii părăsiți, bătrâni care nu au ce mânca sau familii care abia se descurcă. Ei merită cu siguranță atenția ta mai mult decât mine. Nu vreau să crezi că-ți reproșăm ceva sau că nu suntem mulțumiți cu ce am primit până acum, doar că vezi tu, ne-am dat seama că există un preț pentru orice. Exact la fel ca în viața de zi cu zi.ghetute

Gândindu-ma la treaba asta și pentru că  vreau să păstrez un cadou minunat ce l-am primit tot de la tine, însă nu de ziua ta, anul ăsta te rog să te ocupi doar de cei care întradevăr au nevoie, iar pentru mine vreau doar un sigur lucru: nu-mi lua nimic și ai grijă de toți ai mei!

Cu drag,

RuxAndra

 

Uncategorized

Povestea avocatului ce-și scrie pledoaria pe pânza de pictură

09/08/2017

398648_334409549914589_2114284650_nAm să încep prin a vă spune ca azi scriu în calitate de om, de suflet; nu în calitate de jurnalist, nici măcar de blogger. Mi-au plăcut întotdeauna oamenii complecși, care pe parcursul vieții au știut să îmbine profesia cu plăcerea, munca și distractia, care au vrut să lase ceva în urma lor. Cu un asemenea personaj vom face cunoștință azi. Și spun vom face cunoștință pentru că eu de abia l-am cunoscut. Recunosc faptul că nu știu mai nimic despre el, doar atât cât am putut afla la o primă intersectare cu talentul și familia artistului, însa  mi-am dorit  să-i  fac cunoscută povestea pentru că asemenea oameni merită să fie promovați, chiar și împotriva voinței lor.

Și pentru că de-o vreme încoace am început să vă prezint întâi zona unde se desfășoară acțiunea , azi pornim într-o călătorie la aproximativ 100 de kilometri de Cluj. La Târgu Mureș. Situat la interferența a trei zone geografice: Câmpia Transilvaniei, Valea Mureșului si Valea Nirajului orașul în cauză e liniștit, iar străzile pustii dintr-o zi de duminică ascund povesti asemeni celei de azi. Clima municipiului Târgu Mureș este plăcută, de tip continental cu veri călduroase și ierni aspre, așa că fiecare anotimp oferă un peisaj de neuitat,  numai bun de pus în ramă. La propriu. 382843_329685137053697_1649851145_n

Artistul despre care vorbim este avocat. Sau avocatul despre care vorbim este artist. De mulți ani reușește să îmbine realismul și strictețea din sala de judecată cu creativitatea și imaginația ce îi sunt necesare in sala de pictură. Este apreciat ca artist și căutat ca și avocat, iar cele două activități nu-i permit să se plictisească. Povestea picturii începe undeva prin anul 1979, când se înscrie în Asociația Artiștilor Plastici și când unul dintre primele tablouri îi aduce un premiu la o expoziție foarte cunoscută în rândul lor, al artiștilor. Nu pictează tot timpul, dar atunci când o face din mâna lui ies adevărate opere de artă. Nu termină niciodată un tablou in 2 -3 zile, iar operele lui nu sunt de vânzare. Da, ați înteles bine! Nu sunt de vânzare. Deși apropiații încearcă să-l convinga, talentatul artist nu renunță la operele sale.20731011_1469172929787420_609440185_n

De exemplu, aceste 4 anotimpuri au fost finalizate în cursul a 2 ani, iar acum tronează pe perete singurului fiu al avocatului.  Singura expoziție e pe pereții casei unde locuiește și în atelierul de pictură. Acolo unde iși petrece o bună parte din timpul liber, iar când nu e acolo e la biroul de avocatură sau printre flori. Da, in grădina cu flori din curtea casei. E responsabilitatea lui și o onorează bucuros in fiecare zi. Oare câți bărbați fac asta?

Revenind la tablouri, regăsim în picturile sale câteva laitmotive: flori, peisaje, natură și…  compoziție. Așa mi-a zis…  nu că eu m-aș pricepe, să nu cumva să aveți senzația asta, dar cine e în domeniu sigur ințelege. Deși nu înțeleg, simt. Arta, frumosul și comunicarea au fost întotdeauna ceva ce am simțit chiar dacă nu am înțeles sau știut, tehnic vorbind. Pe vremea când lucram la Cord Blood Center un coleg super mișto (salutări Lucică!) mi-a făcut un fel de astrogramă. De acolo am aflat că locul meu de muncă trebuie să aibă legătură cu arta, măcar cu frumosul sau cu comunicarea. Asta dacă voiam să fiu fericită! Așa că am simțit fiecare ilustrație a fiecărui tablou și odată ajunsă in casa artistului am insistat să le și văd.

Am decis să-mi las personajul într-o bulă de mister și să nu dau tot din casă, nu de alta dar sunt convinsă că acest articol nu va fi singurul ce-l va avea pe el ca subiect. Totuși pot să vă spun că e primul artist  care mi-a transmis ceva în momentul în care l-am cunoscut, primul care m-a făcut curioasa, primul pe care vreau să îl descopăr. 393761_333870576635153_312190720_n

Se spune despre oamenii cu ochi albaștri că sunt deosebit de creativi. Vedeți si voi că așa e! Se mai spune că au energie pentru realizarea tuturor planurilor și ideilor, că sunt comunicativi, inteligenți și aventuroși. Tot psihologii spun că partenerul de viață ar trebui să aibă ochi căprui. Ceea ce nu se spune, însă noi avem ochi să vedem, e că sunt blânzi, sensibili, sentimentali aș putea spune și împăciuitori.

Ne întoarcem la una dintre afirmațiile de mai sus. „Partenerul de viață ar trebui să aibă ochi căprui.” Are! Așa le ordonează Dumnezeu pe toate… Și-a cunoscut soția la primaria din Petelea, în timpul programului de serviciu. A văzut-o și s-a îndrăgostit. A coborât în fața clădirii, a  rupt un trandafir dintr-o tufă, a urcat înapoi și i l-a oferit. De atunci au rămas împreună și iată că în buchetul vieții s-au adunat peste 30 de ani de căsnicie.

Am plecat din casa lui cu o grămadă de sentimente, curiozități și… cu un tablou la purtător. Eu zic că e o lebădă sau un lac cu nuferi. N-am întrebat și nici nu vreau să  știu ce a vrut el să fie. Voi desluși misterul atunci când nu va mai rămâne nimic de aflat despre astist. Da, da ați înțeles bine. Omul care nu vinde și nu înstrăinează operele sale mi-a facut mie cadou un tablou. Cu dedicație. Pentru că am terminat același liceu, Pedagogicul. Așa a zis! Țopăiam ca un copil de grădiniță. Eu am primit un tablou! Unul în care prin intermediul culorilor folosite descoperim putin din personalitatea artistului. Nu întâmplător a ajuns la mine. Alb… numele ce-l poartă; verde… simbolul speranței; galben… simbolul tinereții, culoarea zeilor. 20707861_1469173509787362_1034461771_n

De trei zile scriu la acest articol. M-am tot gândit dacă o fi bine sau nu. Am așternut aceste cuvinte mai sus fără să îl intreb, darămite să am acordul lui. Colegii mei scriu articole despre Untold, un festival care produce si cheltuie resurse economice, eu scriu despre un OM care doar cheltuie. Din buzunarul lui, nu de la noi, nu de la stat.  Pentru el, pentru arta și pentru frumos, pentru împlinirea personală.  Într-o lume în care aproape nimic nu mai e cum trebuie copiii mei au deja, chiar dacă ei nu există, un exemplu de urmat. Btw mulțumesc celor ce m-au documentat, bineînțeles tot fără voia lor!

Am stiut că va citi sau că i se vor citi aceste randuri… E felul meu de a spune mulțumesc pentru că exista oameni și fapte pentru care un simplu multumesc nu e de ajuns.

RuxAndra

familie

Ziua in care s-a nascut un inger…

26/07/2017

lazVa propun azi o calatorie, in timp si spatiu. Pentru ca ne place si pentru ca suntem obisnuiti déjà cu calatoriile prin Transilvania. Cautam povestea unui suflet ce a plecat la ceruri acum 7 luni.  Nu plecam departe, doar pana in  judetul Alba, undeva la 12 km de Sebes se afla  un sat numit Laz. Numele lui vine din limba sarba si inseamna loc curatit de tufe si maracini. Satul Laz  se afla la doar 11 km de Lancram, un loc minunat prin care cu siguranta ati trecut daca ati calatorit spre Sibiu sau Deva.  Aici, nu departe de iesirea din sat se afla casa memoriala a regretatului poet Lucian Blaga. Tot aici, s-a nascut si a copilarit strabunicul meu, descendent al familiei marelui poet, un om intelept pe care din pacate nu am apucat sa il cunosc. Despre el stiu doar ca a trait o mare parte a vietii la Laz.

Sa facem cunostinta acum cu cea mai importanta institutie a fiecarui sat:  Biserica “ Adormirea Maicii Domnului” din Laz este una dintre cele mai vechi biserici de pe valea Sebeșului și locul unde s-au format numeroși pictori iconari aparținând renumitei școli de pictură din Laz. Vechea Biserica era intr-o stare precara, a lasat scris preotul de la 1800. Tot atunci el impreuna cu lazorenii au ridicat o noua cladire a Bisericii in mijlocul satului. Constructia lacasului sfant a durat 6 ani, iar oamenii s-au descurcat cum au stiut, tinand cont de faptul ca la momentul acela nimeni nu avea car in sat.

Am inceput cu povestea Bisericii pentru ca strabunicul meu a slujit acolo din 1917. (am gasit detalii despre viata preoteasca pe google iar preotii de acum inca scriu carti in care il pomenesc ) Tot acolo, la Laz, in urma cu fix 89 de ani venea pe lume un inger, ce avea sa devina mai tarziu bunicul meu. Se spune ca autodisciplinarea te ajuta sa iti formezi caracterul… asa o fi, insa familia si locul in care primesti prima binecuvantare apasa greu asupra felului tau de a fi. Si asta s-a vazut in fiecare vorba, fiecare gest si fiecare actiune a celui ce desi a fost bunicul meu, a fost numit timp de 30 de ani Tata Bubu.

Ca sa intelegeti cam ce impact a avut prezenta lui tata Bubu in viata mea am sa va spun ca in afarDSC_0106a de amintirile pe care fiecare copil le are cu mama lui, pentru ca e personajul prezent non stop in viata fiecaruia dintre noi, chiar si la maturitate, cele mai multe amintiri, cele mai multe povesti, cele mai multe invataminte au legatura cu el. Cu omul ce pentru noi era un inger chiar si atunci cand era in viata. De la ce voiam la cina, atunci cand ajungeam la Orastie (locul in care el si bunica mea au trait dupa ce s-au casatorit) si pana la ultima si cea mai ascunsa dorinta, tata Bubu era super eroul ce le indeplinea pe toate. Imi amintesc ca desi eram foarte mica si il cam incurcam (mergeam incet si imi placea sa casc ochii la tot ce se putea) pentru el era o adevarata placere sa ma ia cu el la cumparaturi. Ne intalneam cu cunoscuti de-ai lui carora le spunea: ea e nepotica mea, sta la Cluj, iar oamenii raspundeau: uite ce mare si frumoasa te-ai facut! Tata Bubu zambea multumit caci oamenii spuneau ceea ce el vedea de fiecare data cand mergeam la Orastie, dar nu spunea pentru ca frumusetea nu e totul.

Pana acum n-am cunoscut alt barbat atat de bun si de devotat familiei, care sa fie in stare sa faca totul si orice pentru ai lui, care sa puna dorintele lui pe ultimul loc si ale noastre ale tuturor pe primul. Avea si el cateva dorinte ce nu si-au gasit implinirea in timpul vietii. Voia sa-si vada fata purtand straie populare din zona din care el provine si era atat de mandru… de-asta in ultima perioada le imbrac si le port cu atata drag… Voia sa ma vada implinita profesional, lucru care s-a si intamplat. Voia sa ma vada la casa mea si bineinteles sa-si cunoasca stranepotii.

Nu m-am grabit deloc  in indeplinirea acestor putine dorinte, fiindca am crezut ca va trai mai mult, dar timpul nu este pierdut… sunt sigura ca de acolo de Sus arunca priviri atente asupra mea in fiecare zi. Intre noi a fost si va ramane o legatura ce trece mult peste granitele lumesti. Bunicul meu a fost leu, iar eu i-am mostenit pana si zodia. Mai pot enumera fruntea, ochii,sprancenele, nasul, forma labei piciorului si naivitatea cand vine vorba de oamenii din jur.  Am venit pe lume intr-o zi de marti, si tot intr-o marti s-a stins si el. Multe dintre dorintele si preferintele noastre in materie de haine, imbracaminte, vreme si mancare erau exact la fel.

Azi bunicul meu ar fi implinit 89 de ani! La multi ani tata Bubu, vei trai mereu in sufletul meu!

RuxAndra

familie

Ce ar trebui sa stie fiica ta de la tine?

05/05/2016

Cute Little Girl Waiting On The Bench HD Wallpaper-1600x900-cutelittlebabies.blogspot.comTotul! De ce spun asa? Pentru ca multi parinti au uitat cum se vorbeste cu copiii. Se stie faptul ca fetele sunt mult mai greu de crescut, de pazit si de ghidat decat baietii. Orice tata de fata ar trebui sa poarte pusca. :)) Glumesc.  Lasand la o parte furturile, rapirile si alte cazuri grave toate "pericolele" la care se face referire au legatura cu baietii.  In ziua de azi pericolul 🙂 vine destul de devreme asa ca si discutiile cu fiica ta ar fi bine sa fie regulate. 
Mama m-a invatat ca mai presus de faptul ca e persoana de care trebuie sa ascult... pana la un moment dat, e prietena mea. Singura care stie totul, care nu ar vrea sa sufar si care nu mi-ar da niciodata un sfat nasol. Si din cate s-a priceput (si fie vorba intre noi se pricepe la destul de multe) mi-a dat intotdeauna cele mai bune sfaturi. Fetele incep sa se razvrateasca sau sa scada ca si rezultate atunci cand se indragostesc sau cand au probleme de anturaj. De asta sunt importante discuțiile.
Ai putea sa incepi prin a-i spune ca femeia a ramas femeie chiar daca s-a emancipat. Face mancare, curatenie, ii calca camasile barbatului, doar ca le face cu aparate de ultima generatie 🙂 
Mai poti sa-i spui ca baiatul care o va place se va comporta si va vorbi frumos. Asta cu cine se tachineaza se iubeste nu prea e valabil. Baiatul care va dori sa ii fie aproape va gasi modalitatea perfecta, fara sa aiba nevoie de tachinari.
Spune-i ca femeia a fost lasata pe pamant ca sa fie femeie. Oricata egalitate intre sexe ne-am dori, femeia e cea care tine familia unita, cea care are intotdeauna o vorba buna pentru copiii sau sotul ei, ea e cea ocrotita si protejata de catre sotul ei. E drept ca in ziua de azi vedem foarte des femei cu parul prins, care nu mai ies din pantaloni, insa in adancul sufletului ele sunt tot femei, fiinte calde si sensibile ce se hranesc cu iubirea persoanelor care le inconjoara. Asa ca daca e sa ma intrebi pe mine, femeia are nevoie de iubire si de afectiune exact asa cum ai tu nevoie de sare si piper in mancare.
Spune-i ca e cea mai frumoasa si cea mai desteapta si ca merita orice... asta daca misca si ea un degetel. Adica nu totul ni se cuvine doar pentru ca respiram.
Spune-i ca barbatului de langa ea nu trebuie sa ii ramana datoare. Daca ti-a adus o floare da-i si tu o ciorba calda, daca te ajuta la curatenie mergi si tu cu el la soacra-ta mai des... Ei, ca si noi, ofera ceea ce primesc. In general femeile vor sa schimbe barbatii; se schimba singuri daca au cadru pentru asta, daca nu, nu!
Si ultimul si cel mai important punct: ar fi bine sa-i spui fiicei tale faptul ca oricat e de frumoasa tot creierul ramane cel mai important organ al corpului ei. Corpul este doar ambalajul sub care se ascund inteligenta, sensibilitatea, feminitatea si gingasia ei.
In plus nu uitati ca si barbatii merg pe acelasi principiu: cu o femeie frumoasa stai o noapte, cu una frumoasa, desteapta si educata stai o  viata.
 
Si nu uita, sunt lucruri pe care fiica ta o data devenită adult le va experimenta singura, sunt altele insa pe care ar trebui sa le stie dee la tine!
 
RuxAndra

familie

Normal ca printii au disparut daca voi va credeti toti broaste…

05/05/2016

21757_313440212103025_2005778568_nPrintii sunt pentru printese ....Da, asa se spune. Sau asa ne place sa spunem ca sa nu facem nici macar minimul efort de a semana cu un personaj de basm. Mergand pe ideea ca reprezentanta sexului frumos, cea  care se apropie destul de mult de termenul  „femeie”, e pe cale de disparitie ne gandim ca nici barbatul nu mai e ce-a fost.
     Acum nu stiu cine ar trebui sa se schimbe intai, dar stiu ca relatia intre femeie si barbat e un raport foarte bine definit.  Primesti ceea ce oferi, asa ca daca esti tot timpul in adidasi si injuri de cate ori ai ocazia nu te astepta sa ai un barbat care iti saruta mana si iti deschide portiera la masina.
     Vecinul de vis-a- vis vine o data pe saptamana cu un buchet de flori acasa. Sotiei lui ii plac florile galbe, stim cu totii pentru ca le vedem... saptamanal. Cu siguranta cel putin o data pe saptamana sotia lui spala, calca si ii pune o ciorba calda in farfurie, indiferent cat timp ii ocupa viata profesionala. Am avut un soc ieri cand cineva mi-a spus ca sunt ciudata pentru ca vopsesc ouale de Paste, mai nou se cumpara de la mall, gata fierte si vopsite. Pai in ritmul asta dragele mele... degeaba asteptati printi pe cal alb gata sa va salveze... de voi.
      Avea dreptate cineva care spunea ca in ultima vreme fenomenul dezasamblarea feminitatii e tot mai intalnit. Nu mai stim sa ne ingrijim, sa ne respectam, sa purtam o fusta sau o rochie (nu sa ne imbracam, sa o purtam adica sa ne comportam asa cum tinuta o cere), sa avem grija de barbatul de langa noi, sa fim atente si la nevoile lui nu doar la ale noastre, sa vorbim frumos, sa apreciem un gest venit din inima. E drept, nici ei nu mai cumpara flori, nu ne mai aduc de mancare la serviciu, nu ne mai deschid usile... dar nici noi nu mai meritam.
      Totusi, schimbarea sta in mainile fiecaruia dintre noi. Daca ai avut o relatie nereusita nu inseamna ca si urmatoarea va fi asa. Daca fosta iti spunea ca esti gras si nu te duce capul, urmatoarea s-ar putea sa te vada barbatul perfect. Depinde doar de tine.Tu poti fi asa cum iti doresti, doar ca trebuie sa depui un pic de efort pentru asta.
      Nu mai exista caleasca, boieri, sclavi, balauri si bani de aur, dar tu inca poti fi printesa si el inca poate fi printul tau!
Printii sunt pentru printese
 
RuxAndra