La Bărăi peștii se prind cu undița, oamenii cu vorba!

Am să încep într-un mod direct spunând că de mică am urât sportul ăsta (așa mi s-a zis mie că e sport). Pe când am mai crescut puțin toată lumea mergea la pescuit. Zici că era o chemare a bărbaților din lumea intreagă. Mi se părea doar un motiv să scapi de nevastă, de curățenia din weekend, de  făcut cumpărături și de cărat plasele, de făcut mâncare  și de toate îndatoririle ca să poti sta si bea bere pe malul lacului uitându-te la un băț. De neînțeles…. Mai ales că ai mei mă duceau cu forța dupa ei de am ajuns să cunosc toate lacurile din apropierea Clujului. Da, tata era unul dintre puținii bărbați care își luau familia cu ei. Oricine ar fi zis că această “traumă” nu va putea fi vindecată nicicând și că pescuitul se va reîntâlni cu mine, dacă e cazul, eventual în Rai, mai ales că în anii în care am lipsit de pe bălți acest sport s-a transformat în altceva. Dar n-a fost așa! Lacul ăsta mi-a schimbat percepția despre pescuit. Locul ăsta mi-a schimbat percepția despre relaxare… și am să vă explic de ce:

  • La Bărăi e un lac nici prea mare, nici prea mic. Să tot aibă vreo 2 hectare. În spatele lui se pregătește altul mai mare 
  • 30 si ceva de pontoane, fiecare cu băncuța, umbreluța și măsuța și coșul lui de gunoi.
  • Formă de agrement: pescuit sportiv, adică catch and release.
  • Pe fiecare măsuță șade la loc de cinste regulamentul pe care fiecare pescar trebuie să îl respecte. 11 reguli înfoliate care de un an, de când vin eu aici sunt în același loc, semn că putem fi si civilizați.
  • Din 2 in 3 pontoane saltele de primire, gratar și toalete, toate curățate și îngrijite. Cunoscându-l acum pe  Nea Grigore înțeleg că nici nu se putea altfel. Peștii mari se duc neapărat la saltele si se eliberează imediat. Nu doar că scrie în regulament, dar așa face toată lumea.
  • Cum, fără muzică pe lac? Îmi revine imaginea mașinilor parcate aproape de lac, cu ușile deschise să se audă cel mai nou album de manele apărut. Ceea ce contrazice cumva legea peștilor. Tot tata m-a învățat de mică faptul că poți să ai cea mai bună momeală și să fii expert în pescuit… dacă nu faci liniște n-o să tragă nici la anu’ și român cum ești nu te vei gandi că tu esti de vină ci că lacul sigur n-are pește, că plătești taxa degeaba, etc. La Bărăi este interzisă poluarea sonoră, e regula nr. 8. Chiar acum, Nea Grigore îi explică unuia dintre copiii de pe lângă casă: “aici nu putem vorbi tare”. Până și câinele lui latră pe silent! 
  • Majoritatea pescarilor vin însoțiți. De iubite, de neveste, de copii… toți vin să prindă pește și să se simtă bine. Apropo de asta, am inceput sa scriu pe la ora 13 si încă nu am terminat pentru că, ce crezi, la fiecare 5-10 minute mă opresc căutând minciocul. Nu mai pomenesc de restul peștilor micuți pe care îi tot scoatem din lac de azi dimineață… cum să nu le placă și copiilor pe lac?
  • Ce soiuri de pește se găsesc aici, s-ar putea să te intrebi: crap (oglindă, ten, românesc) caras, șalău, somn. Top secret: i-am prins si la plută.
  • Nea Grigore e cu entorsă… de 2 săptămâni… toată lumea îi spune să stea liniștit dar nu poate. Omul e gospodar și știe că treburile nu se rezolvă de la sine. Tocmai pleacă un grup care a lăsat ceva mizerie iar șeful îi mustră ușor și ironic: “dar mizeria tot eu o strâng, nu?” Nu te ceartă, nu țipă, dar te atinge ușor cu 2-3 cuvinte potrivite de ți se înroșesc obrajii de zici ca te-a ars soarele pe lac. Când vii e curat, când pleci lași curat. E bun simț, dar e și în regulament la nr. 9
  • S-a format o comunitate… a pescarilor care stiu să pescuiască, nu rănesc peștii și nu îi duc acasă. Astfel, dacă ai venit o dată și nu ai fost la înălțimea așteptărilor comunității, a doua oară nu mai vii. 

La Bărăi e exact locul acela de care nu te mai saturi. Chiar dacă n-ai nimic în comun cu pescuitul. Chiar dacă vii sa stai la soare, să citești o carte sau să mănânci un grătar. Ah, știți că la Bărăi si femeile prind pește. O fi chiar așa ușor sau doamnele se pricep? Vă spun eu: ambele variante sunt corecte!

Attachment.png