Fetita care l-a intalnit pe Mos Craciun

M-am tot intrebat de ce unii oameni nu cred in Mos Craciun… un batranel simpatic care aduce cadouri, unul pentru care ti se spune de mic copil ca trebuie sa-ti faci curatenie, sa-ti strangi jucariile si sa ajuti la impodobirea bradului.

La varsta la care incepi sa-l astepti pe Mosu’ nu iti dai seama ca acea curatenie de care iti tot spune mama cu cate 3-4 saptamani inainte de sarbatori e mai mult o curatenie sufleteasca, o ordine interioara pe care numai Dumnezeu te poate ajuta sa o faci. Asta vei intelege mai tarziu.

girl
Revenim la perioada copilariei. Majoritatea sarbatorilor le-am petrecut la Orastie, locul spre care ma indrept si acum… Linistea de acolo, oamenii care te asteapta cu bratele deschise si care se bucura pentru tine, pentru ca ai reusit sa vii acasa, zapada care acopera strazile si casele mi-au placut intotdeauna chiar daca nu intelegeam de ce partea asta de pamant ma tot cheama acasa. Acum incep sa-mi dau seama ca nu pot trai fara sa ma simt acasa.

Sarbatorile erau intotdeauna motiv de venit acasa indiferent de varsta, de stat pe langa cozonaci, de impodobit bradul… Mos Craciun era doar cireasa de pe tort… era cel care incununa cu succes perioada asta petrecuta acasa. De mica aveam impulsul asta ce unor reporteri in ziua de azi le lipseste: sa vad tot, sa stiu tot, sa nu cumva sa-mi scape ceva. Asa ca, intr-un an, dupa ce toate conditiile de mai sus au fost indeplinite m-am asezat in fata bradului asteptand sa vina cineva, sa primesc ceva… nu a trecut mult si s-a auzit soneria. Era Mosul imi zice bunicul…. pai cum, Mosul nu vine pe horn? Eh, o fi stiut el ca aici n-are unde parca renii… sa-l poftim in casa si sa-i dam un pahar cu lapte, zic.

Vazusem eu prin filme ca Mosu’ bea lapte si mananca fursecuri asa ca nici nu mi-am dat seama cum in 30 de secunde mosulica era deja pe un fotoliu in sufrageria bunicilor. Cum era normal m-a luat in brate iar eu am inceput sa-l studiez. Avea un costum rosu ce parea ca ii e mare pentru ca nu era deloc inalt, o barba alba si lunga, ochelari si surpriza niste ochi patrunzatori ce pareau ca ma cunosc de o viata.

N-am primit cadoul pana cand nu am spus o poezie, si apoi inca una si inca una, iar la final Mos Craciun plin de emotie si bucurie in glas a exclamat: “bravo scumpa dulce”! Acela a fost momentul in care investigatia mea s-a incheiat. O singura persoana imi spunea mie scumpa dulce, si acela era Isi, fratele bunicii mele. L-am tras de barba si i-am dat caciula jos, l-am pupat si i-am multumit. As mai face-o si acum daca ar mai fi printre noi dar din pacate a plecat intr-o lume mai buna.

Nu a trecut an de atunci sau vizita la Orăștie fara sa ii calc pragul la colindat sau pur si simplu ca sa vad ce face. Nu trece an fara sa stau in fata bradului in prag de sarbatoare, sa retraiesc momentul acela din copilarie si sa-mi amintesc ca cineva a vrut sa am o imagine completa a lui Mos Craciun. Azi cei dragi mie incearca sa il inlocuiasca si reusesc in fiecare an sa-mi aduca cel putin o #zicuzambet. 25 decembrie e ziua in care nu ofer, doar primesc o zi cu zambet!

RuxAndra