Browsing Category

Uncategorized

Uncategorized

Bloggerii de azi, vloggerii de maine

15/06/2019

 

In ziua de azi, stiti bine,oricine poate fi blogger. In fond si la urma urmei ce-i asa de greu? Iti iei un domeniu, iti faci un site, pui o poza misto si aia e. Bine, in caz ca nu te descurci gasesti un baiat (sau o fata) istet care stie ceva it si ceva programare si e ca si rezolvata.

Cand ai tot suportul tehnic poti sa spui ca esti blogger, doar ai blogg, nu? Cu prenumenume.ro. Deja esti smecher/a rau. Incepand de azi te numesti influencer. Se deschid niste usi care pana acum erau inchise, incepi sa mergi la evenimente, sa scrii despre oameni si lucruri. Bloggul creste de la 100 de vizualizari la 1000 si apoi la 10000. Pagina ta de facebook a explodat, notificarile de pe instagram parca nu mai incap in telefon, iar prietenii te considera persoana publica!

Urmatorul pas, vlogg is the limit! Niste filmulete amuzante, montate bine unde ne inveti ceva. Cele mai comune sunt alea unde ar trebui sa ne inveti sa ne machiem, dar, daca arta asta nu o stapanesti poti incerca niste retete prin bucatarie! La urma urmei nimeni nu-i perfect, ce daca nu stii sa te machiezi? Repet, filmuletul e montat deci daca nu iese ceva te ajuta vecina, mama, sau faci o comanda si ne-o dai servita.

Fain, nu? Pacat ca tu scrii cu un singur “i”, si spui “legumele care le-am spalat” altfel aveai toate sansele sa ajungi departe! Nu te-am intrebat cum ai scrie “le-am”, dar cred ca nici nu vreau sa stiu .😂

Ma scuzati, de la caldura m-am luat!
RuxAndra

Uncategorized

De ce nu mi-au placut niciodata stirile…

07/03/2019

Ora 19 era ora cinei. Ne asezam la masa si Tata Bubu fie iertat pornea radioul. Incepeau stirile. “Sa aflam si noi scumpa ce se mai intampla in tara asta. Un om informat e tot timpul puternic.”, imi zicea. Luam cina tacuti ascultand ce accidente au mai avut loc, ce cladiri au mai luat foc, ce copii si-au mai batut parintii si asa mai departe. Evident, micuta fiind, dupa fiecare stire negativa pentru dezvoltarea mea mi se explica faptul ca acei oameni nu sunt normali, ca bataia nu e buna nici aplicata de catre parinti copiilor, daramite invers, ca acei oameni te-au conceput si crescut si tu trebuie sa ai grija de ei si sa le faci batranetile frumoase nu sa-i alungi unde vad cu ochii, sau mai grav sa le iei viata. Eu zic ca am crescut frumos cu concepte gen: mama mea, camera mea, casa mea, familia mea  …  la care tin si astazi.

O ora mai tarziu terminam cina, o ajutam pe bunica la stransul mesei si spalatul vaselor si mergeam in casa unde tata Bubu era la televizor. Tot la stiri. La Pro era bineinteles  Esca,  iar la Antena 1 Mona Nicolici. Aceleasi  stiri, insa de data asta cu imagini. Astea  imi placeau mai tare, adica imi placea prestanta Andreei  si frumusetea si siguranta cu care Mona Nicolici ne intra in case. Nu aveam o preferata,  bunicul schimba constant canalul. Ca sa fiu sincera imi placea mai mult cum povesteau ele la inceput decat stirea in sine.

Astazi, cand sunt de partea cealalta a baricadei  lucrurile stau putin altfel. Azi vreau sa stiu prima ce cladire a luat foc, unde au fost accidente, cand cresc preturile si la ce, si asa mai departe. Nu sunt multe momentele in care imi permit sa zambesc din spatele pupitrului de Observator. Pentru ca nu prea am ocazia. Stirile gen “un profesor universitar a tinut in brate un bebelus timp de 50 de minute ca studentul sau sa-si poata lua  notite” sunt o raritate.

Azi deschid televizorul si vad o doamna blogger ce a nascut de 10 zile pe happylica, certand femeile din Romania pentru ca isi permit sa nasca prin cezariana. Intr-o tara libera…  iar moderatorul nimic. Femeia militeaza pentru interzicerea nasterii prin cezariana in cazul in care medicii nu o recomanda din cauza unor anomalii in timpul sarcinii. Serios?  Revenim pe vremea comunistilor… Sa presupunem ca ne e frica sa nastem natural, cum a zis ea… pai ce facem, ne fortam si ramanem cu o trauma atat noi cat si copilul sau alegem varianta eleganta?  In plus, langa ea pe canapea un medic cardiolog subliniaza faptul ca el nu este ginecolog, deci nu ne poate sfatui in legatura cu asta. Nu sunt nici eu  medic, insa sunt femeie si stiu ca al meu confort fizic si psihic e foarte important in momentul in care aduc un copil pe lume. Si ca daca as cere un sfat l-as cere doar ginecologului!  Nu unei doamne blogger… m-am tot intrebat oare cat de multe si ce materii se invata la facultatea asta de blogger? No offence!

Cateva ore mai tarziu deschid pagina de facebook si ce vad? O doamna importanta in politica romaneasca  are  idei precum desfiintarea proprietatii personale si renuntarea la viata de cuplu…  Again… Serios? Sa traim ca intr-un trib? Sa avem mai multi parteneri? Sa facem copii si sa nu stim cu cine? As avea o gramada de intrebari pentru doamna asta.   Sa nu avem nimic proprietate personala… Ok vom trai ca animalele salbatice dand lupte pentru cel mai bun boschet.  Cica asa vom convietui  armonios…  am eu o propunere: ce ar fi sa cedeze toti  cei ce ii impartasesc ideile macar cate o proprietate personala copiilor abandonati care stau pe strazi si nu au ce manca si cu ce se imbraca? Cred ar fi un prim pas pentru un trai in armonie, atat al lor cat si al copiilor necajiti. Ar fi atatea de comentat, insa nu sunt commentator… scoala asta n-am facut-o…

Va amintiti momentele alea cand erati la liceu si trebuia sa comentezi o poezie? Ne gandeam : Ce a vrut sa spuna autorul? Ei, cam asa si acum doar ca acum e mult mai greu…  Autorii astia sunt genii neintelese, mult mai complicati ca Bacovia, Blaga si Eminescu.

De ce nu mi-au placut niciodata stirile? Pentru ca majoritatea nu anunta nimic bun.

De ce imi plac stirile acum? Pentru ca vreau sa fiu prima care va spune lucruri, indiferent ca sunt bune sau nu. Un om informat e mereu puternic

 

RuxAndra

 

Uncategorized

La Bărăi peștii se prind cu undița, oamenii cu vorba!

14/08/2018

Am să încep într-un mod direct spunând că de mică am urât sportul ăsta (așa mi s-a zis mie că e sport). Pe când am mai crescut puțin toată lumea mergea la pescuit. Zici că era o chemare a bărbaților din lumea intreagă. Mi se părea doar un motiv să scapi de nevastă, de curățenia din weekend, de  făcut cumpărături și de cărat plasele, de făcut mâncare  și de toate îndatoririle ca să poti sta si bea bere pe malul lacului uitându-te la un băț. De neînțeles…. Mai ales că ai mei mă duceau cu forța dupa ei de am ajuns să cunosc toate lacurile din apropierea Clujului. Da, tata era unul dintre puținii bărbați care își luau familia cu ei. Oricine ar fi zis că această “traumă” nu va putea fi vindecată nicicând și că pescuitul se va reîntâlni cu mine, dacă e cazul, eventual în Rai, mai ales că în anii în care am lipsit de pe bălți acest sport s-a transformat în altceva. Dar n-a fost așa! Lacul ăsta mi-a schimbat percepția despre pescuit. Locul ăsta mi-a schimbat percepția despre relaxare… și am să vă explic de ce:

  • La Bărăi e un lac nici prea mare, nici prea mic. Să tot aibă vreo 2 hectare. În spatele lui se pregătește altul mai mare 
  • 30 si ceva de pontoane, fiecare cu băncuța, umbreluța și măsuța și coșul lui de gunoi.
  • Formă de agrement: pescuit sportiv, adică catch and release.
  • Pe fiecare măsuță șade la loc de cinste regulamentul pe care fiecare pescar trebuie să îl respecte. 11 reguli înfoliate care de un an, de când vin eu aici sunt în același loc, semn că putem fi si civilizați.
  • Din 2 in 3 pontoane saltele de primire, gratar și toalete, toate curățate și îngrijite. Cunoscându-l acum pe  Nea Grigore înțeleg că nici nu se putea altfel. Peștii mari se duc neapărat la saltele si se eliberează imediat. Nu doar că scrie în regulament, dar așa face toată lumea.
  • Cum, fără muzică pe lac? Îmi revine imaginea mașinilor parcate aproape de lac, cu ușile deschise să se audă cel mai nou album de manele apărut. Ceea ce contrazice cumva legea peștilor. Tot tata m-a învățat de mică faptul că poți să ai cea mai bună momeală și să fii expert în pescuit… dacă nu faci liniște n-o să tragă nici la anu’ și român cum ești nu te vei gandi că tu esti de vină ci că lacul sigur n-are pește, că plătești taxa degeaba, etc. La Bărăi este interzisă poluarea sonoră, e regula nr. 8. Chiar acum, Nea Grigore îi explică unuia dintre copiii de pe lângă casă: “aici nu putem vorbi tare”. Până și câinele lui latră pe silent! 
  • Majoritatea pescarilor vin însoțiți. De iubite, de neveste, de copii… toți vin să prindă pește și să se simtă bine. Apropo de asta, am inceput sa scriu pe la ora 13 si încă nu am terminat pentru că, ce crezi, la fiecare 5-10 minute mă opresc căutând minciocul. Nu mai pomenesc de restul peștilor micuți pe care îi tot scoatem din lac de azi dimineață… cum să nu le placă și copiilor pe lac?
  • Ce soiuri de pește se găsesc aici, s-ar putea să te intrebi: crap (oglindă, ten, românesc) caras, șalău, somn. Top secret: i-am prins si la plută.
  • Nea Grigore e cu entorsă… de 2 săptămâni… toată lumea îi spune să stea liniștit dar nu poate. Omul e gospodar și știe că treburile nu se rezolvă de la sine. Tocmai pleacă un grup care a lăsat ceva mizerie iar șeful îi mustră ușor și ironic: “dar mizeria tot eu o strâng, nu?” Nu te ceartă, nu țipă, dar te atinge ușor cu 2-3 cuvinte potrivite de ți se înroșesc obrajii de zici ca te-a ars soarele pe lac. Când vii e curat, când pleci lași curat. E bun simț, dar e și în regulament la nr. 9
  • S-a format o comunitate… a pescarilor care stiu să pescuiască, nu rănesc peștii și nu îi duc acasă. Astfel, dacă ai venit o dată și nu ai fost la înălțimea așteptărilor comunității, a doua oară nu mai vii. 

La Bărăi e exact locul acela de care nu te mai saturi. Chiar dacă n-ai nimic în comun cu pescuitul. Chiar dacă vii sa stai la soare, să citești o carte sau să mănânci un grătar. Ah, știți că la Bărăi si femeile prind pește. O fi chiar așa ușor sau doamnele se pricep? Vă spun eu: ambele variante sunt corecte!

Attachment.png

familie love Uncategorized

Bucuria de pe chipul copiilor, satisfactia din sufletul meu

05/07/2018

Inregistrarea emisiunii s-a terminat de cateva ore bune. Da, copiii s-au dat de gol de mult, astfel incat lumea stie ca emisiunea nu e live si nici noi nu am spus asta vreodata. Suntem live pe facebook cu toti telespectatorii nostri si asta ne da oportunitatea sa le putem raspunde instant la mesaje. Filmarea s-a terminat de aproape 5 ore, iar pe facebook curg in continuare poze si postari ce au legatura cu subiectul emisiunii. Am primit si un mesaj in care o mamica imi spunea ca al ei copilas ma iubeste de nu mai poate si ca sunt cea mai buna.

Ma laudati prea mult pentru lucruri normale. Nu scriu acum ca sa ma laud cu cate mesaje primesc si ce bine se simt oamenii in a doua mea casa. Ma bucur enorm ca atat piticii, parintii cat si bunicii vin cu zambetele la purtator la mine in platou,  dar asta nu inseamna ca fac ceva iesit din comun sau ca oi fi eu zana zanelor.

Daca vad prima ce se intampla in platou, cand unul din copilasi are o suferinta ca de exemplu o durere de masea care nu-l lasa in pace sau ii dau un servetel ca sa se stearga la gurita dupa ce a infulecat dintr-un tort ….este doamnelor pentru ca noptile mele nu sunt impovarate de griji. Nu ma trezesc gandindu-ma ca trebuie sa-mi spal copilul, sa-i dau sa manance, sa-l imbrac, sa-i spun sa fie cuminte pentru ca mergem la televizor si sa-i  repet asta de vreo 3 ori.

Nu ma gandesc in fiecare zi ca trebuie platita gradinita sau ca trebuie sa-i cumpar manuale, nici creioane colorate sau pensule , nici papusi sau masinute.

Daca nu am bani o zi sau doua nu trebuie sa ma gandesc cum sa-i explic copilului meu faptul ca nu pot sa-i cumpar ceva sau nu-l pot trimite in excursie. Se intampla nu? In peste 80% din familiile romanilor. Ei, eu nu am astfel de griji.

Copiii spun lucruri trasnite si pun intrebari dificile, mai ales cei care vin la Academia Mamicilor Moderne. Ei sunt cumva copii precoce. Fac  fata intrebarilor capcana o ora, 2, poate cateodata 3… dar zi de zi… inca nu am avut ocazia.

Asa cum am mai spus jobul de mamica e full time. Nu exista zile libere, pauza de masa sau timp pentru tine. Poate de aceea vi se pare ca am lipici si ca ma descurc in orice situatie.  “Situatia” mea e o data pe saptamana, in timp ce voi o traiti zi de zi. Daca castig la puncte la capitolul rabdare este doar pentru ca a mea nu e pusa la incercare in fiecare zi. Da, e si ceva nativ, insa sincer aici nu stiu pe cine mostenesc… n-am descoperit inca cine e personajul din familia mea care a fost atata de “indragostit” de copii.

Cu asta ma hranesc , cu bucuria copiilor mei. Pentru ca eu asa-I consider pe toti, pe toti cei care mi-au calcat pragul sau mi-l vor calca intr-o zi. Ei toti sunt ai mei, sunt familia mea…  Stiu ca e greu de crezut  dar acesti copii s-au simtit ca acasa de prima data … cum puteam eu sa nu-i primesc in sufletul meu? Asa ca multumesc, dar nu e nimic special, e doar un comportament normal!

RuxAndra

Uncategorized

Jurnal de litoral

11/06/2018

vizitatori unici: 63177
pagini vizitate: 70188

Cand se apropie concediul si faci planuri de mers la mare sau la munte sunt aspecte pe care sigur nu le iei in calcul. Asa ca iata mai jos experienta de anul trecut din Mamaia… nu stiu cum de nu a ajuns pe blog pana acum.

 

O adevărată plăcere pentru cei ce au drumuri lungi de făcut prin România.
Mă gândesc acum la mama mea care cunoaște mai bine drumul până la București decât apartamentul în care locuiește de mai bine de 20 de ani. Trebuie să fie o plăcere pentru ea.

Am făcut drumul ăsta in fiecare an, de cel puțin 2-3 ori. Doar că acum am fost atentă:
În jurul orei 03:00 la Omv-ul din Turda… calculatoarele căzute… în parcare ne așteaptă un domn, foarte amabil de altfel care ne spune de 2 ori, a doua pe un ton puțin mai răstit că nu merge nimic. Intru totuși și o voce îmi strigă de după tejghea: “doar la toaletă dacă doriți!” Negociem in zadar, e șeful acolo, nu putem cumpara nimic. E căzut sistemul de operare…

Pornim la drum căci e târziu și oricum avem o oră întârziere. Pe autostradă un alt Omv… de-ăla mic, spațiile de servicii inchise… cheia nu știm la cine. Singura posibilitate: toaletele ecologice. Nu intru în detalii, doar vă puteți imagina cum arătau și cum miroseau. Așa că pornim la drum…

Altă benzinarie, altă încercare de a bea o cafea… aparatul de cafea stricat! Un omuleț murmura de după tejghea “e stricat aparatul” însă dicția si aparatul dentar nu-l ajutau deloc. A trebuit să-mi spună de 3 ori.

Încercările mele de a dormi au fost compromise toate. La șoselele din România nici nu-i de mirare… o dată la 10 minute trebuia să fie o groapă sau o curbă sau ceva…

În București… 10 km in 30 de minute. Nu că nu știam, dar pe principiul mie nu mi se poate întâmpla parcă nu-mi venea să cred

Ajungem si pe autostrada soarelui, tot mai aproape de concediu. Ne grăbim ca doar ne așteaptă marea. Pe banda de viteză românașii noștri merg cu 80-90 la oră… prima bandă nu le mai place. Îi împlingi din spate, le dai flash-uri, claxoane si nimic. Unde mai pui că atunci când îi depășești îți arată și semnul păcii.

In fine, ultimul spațiu de servicii de pe autostradă. O tanti cu pălărie si năframă pe cap dă cu mopul (un obicei atât de rar pentru spațiile adresate publicului în România, având în vedere că nu l-am întâlnit în 12 ore de călătorit). “Săru’mâna tanti!” La care primesc răspuns: ” Of, să trăiești că frumoasă mai ești!” La fața mea palidă și încercănată de la lipsa de somn mă prind rapid ca tanti e politicoasă. Politețe? Tanti care dă cu mopul e politicoasă??? Am ieșit cumva din țară și eu nu știu? Mi-am revenit repede, căci în timp ce mă spălam pe mâini zice: “dă și mie 1 leu de o cafea că io nu lucrez aici, curaț pe gratis că nu am ce face acasa.” I-am dat vreo 5, nu din milă ci pentru că a știut să se vândă. Evident am plecat la drum însoțită de urări de bine pentru mine, familia mea și 3 generații viitoare.

Mamaia: 9 lei un Cola la 2 litri, 5 lei o apa minerală… atenție, astea sunt prețurile de la market!!! 7 lei o clătită! Pai cu 7 lei fac clătite pentru toată familia. 30 de lei șezlongul în weekend… De la an la an prețuri tot mai mari, investiții 0. Cu toate astea, mii de turiști în fiecare vară… ma tot mir…

 

RuxAndra

Uncategorized

Lady printesa de ieri – Xena printesa razboinica de azi

20/10/2017

mediaTocmai am citit un articol despre cum sa faci sa fii o lady. Cica sa fii discreta, asa spunea articolul. Sub egida: bune maniere si arta de a trai cu eleganta…

Hmm, nu zic ca nu se poate, se poate asa cum s-a putut ieri se poate si azi daar, poate intr-un castel undeva, intr-o zona de vis si de poveste, un cadru de-asta unde traiesti doar tu si familia ta, departe de alti oameni care ar putea sa judece sau sa puna intrebari.

Da, mult timp m-am ghidat dupa teoria asta cu “hai sa fim doamne” si asta nu pentru ca nu as fi avut ocazia sa fiu altfel, ci pentru ca am primit o educatie aleasa. Spun asta de cate ori am ocazia pentru ca persoanele care mi-au dat-o au uitat sa se laude. Si ce credeti? In ziua de azi daca nu te lauzi singur nici altii nu o vor face.

Asa ca as putea sa scriu un articol despre cum sa fim lady, insa doamnelor si mai ales domnilor… ar insemna sa va mint. Eu nu mai cred in femei care pot fi niste lady. Adevaratele Lady au murit pe la 1800. De atunci lumea e intr-o continua schimbare. Ceea ce a ramas este bineinteles preocuparea pentru cum aratam si pentru cum ne vad  ceilalti. Dichisite, imbracate de la cele mai scumpe firme, aranjate din cale-afara si atat. Nu mai spalam, nu mai gatim, nu mai calcam, ne lasam copiii cu bona si nu ratam nicio ocazie de a barfi o persoana ce nu este de fata si nu se poate apara in momentul acela. Oare asta inseamna sa fii lady?  In plus o adevarata lady ar intoarce si celalalt obraz dupa o lovitura, iar in ziua de azi totul functioneaza dupa o alta regula. Ai fost lovit, lovesti. Ai fost mintit, minti… si multe altele… Ma puteti contrazice daca doriti, si probabil unii si unele dintre dumneavoastra o veti face, dar va fi doar la nivel verbal, pentru ca din pacate altfel nu se poate…

Probabil generatia tanara stie despre aceste lady doar faptul ca erau intretinute de barbati si foarte dichisite. Aveau servitoare si nu faceau nimic singure.  Dragelor, ati cerut drepturi egale… asta e pretul pe care il platiti. Ah, da… ati cerut doar drepturi nu si responsabilitati egale… asta nu va lasa sa fiti niste lady…

Personal,  astept ziua aceea in care totul ar putea reveni la normal… pana atunci voi fi o lady doar cu cine merita. Pentru ceilalti exista Xena printesa razboinica… si asta pentru ca mama mea este regina… aceea care a castigat toate razboaiele …

RuxAndra

Uncategorized

Povestea avocatului ce-și scrie pledoaria pe pânza de pictură

09/08/2017

398648_334409549914589_2114284650_nAm să încep prin a vă spune ca azi scriu în calitate de om, de suflet; nu în calitate de jurnalist, nici măcar de blogger. Mi-au plăcut întotdeauna oamenii complecși, care pe parcursul vieții au știut să îmbine profesia cu plăcerea, munca și distractia, care au vrut să lase ceva în urma lor. Cu un asemenea personaj vom face cunoștință azi. Și spun vom face cunoștință pentru că eu de abia l-am cunoscut. Recunosc faptul că nu știu mai nimic despre el, doar atât cât am putut afla la o primă intersectare cu talentul și familia artistului, însa  mi-am dorit  să-i  fac cunoscută povestea pentru că asemenea oameni merită să fie promovați, chiar și împotriva voinței lor.

Și pentru că de-o vreme încoace am început să vă prezint întâi zona unde se desfășoară acțiunea , azi pornim într-o călătorie la aproximativ 100 de kilometri de Cluj. La Târgu Mureș. Situat la interferența a trei zone geografice: Câmpia Transilvaniei, Valea Mureșului si Valea Nirajului orașul în cauză e liniștit, iar străzile pustii dintr-o zi de duminică ascund povesti asemeni celei de azi. Clima municipiului Târgu Mureș este plăcută, de tip continental cu veri călduroase și ierni aspre, așa că fiecare anotimp oferă un peisaj de neuitat,  numai bun de pus în ramă. La propriu. 382843_329685137053697_1649851145_n

Artistul despre care vorbim este avocat. Sau avocatul despre care vorbim este artist. De mulți ani reușește să îmbine realismul și strictețea din sala de judecată cu creativitatea și imaginația ce îi sunt necesare in sala de pictură. Este apreciat ca artist și căutat ca și avocat, iar cele două activități nu-i permit să se plictisească. Povestea picturii începe undeva prin anul 1979, când se înscrie în Asociația Artiștilor Plastici și când unul dintre primele tablouri îi aduce un premiu la o expoziție foarte cunoscută în rândul lor, al artiștilor. Nu pictează tot timpul, dar atunci când o face din mâna lui ies adevărate opere de artă. Nu termină niciodată un tablou in 2 -3 zile, iar operele lui nu sunt de vânzare. Da, ați înteles bine! Nu sunt de vânzare. Deși apropiații încearcă să-l convinga, talentatul artist nu renunță la operele sale.20731011_1469172929787420_609440185_n

De exemplu, aceste 4 anotimpuri au fost finalizate în cursul a 2 ani, iar acum tronează pe perete singurului fiu al avocatului.  Singura expoziție e pe pereții casei unde locuiește și în atelierul de pictură. Acolo unde iși petrece o bună parte din timpul liber, iar când nu e acolo e la biroul de avocatură sau printre flori. Da, in grădina cu flori din curtea casei. E responsabilitatea lui și o onorează bucuros in fiecare zi. Oare câți bărbați fac asta?

Revenind la tablouri, regăsim în picturile sale câteva laitmotive: flori, peisaje, natură și…  compoziție. Așa mi-a zis…  nu că eu m-aș pricepe, să nu cumva să aveți senzația asta, dar cine e în domeniu sigur ințelege. Deși nu înțeleg, simt. Arta, frumosul și comunicarea au fost întotdeauna ceva ce am simțit chiar dacă nu am înțeles sau știut, tehnic vorbind. Pe vremea când lucram la Cord Blood Center un coleg super mișto (salutări Lucică!) mi-a făcut un fel de astrogramă. De acolo am aflat că locul meu de muncă trebuie să aibă legătură cu arta, măcar cu frumosul sau cu comunicarea. Asta dacă voiam să fiu fericită! Așa că am simțit fiecare ilustrație a fiecărui tablou și odată ajunsă in casa artistului am insistat să le și văd.

Am decis să-mi las personajul într-o bulă de mister și să nu dau tot din casă, nu de alta dar sunt convinsă că acest articol nu va fi singurul ce-l va avea pe el ca subiect. Totuși pot să vă spun că e primul artist  care mi-a transmis ceva în momentul în care l-am cunoscut, primul care m-a făcut curioasa, primul pe care vreau să îl descopăr. 393761_333870576635153_312190720_n

Se spune despre oamenii cu ochi albaștri că sunt deosebit de creativi. Vedeți si voi că așa e! Se mai spune că au energie pentru realizarea tuturor planurilor și ideilor, că sunt comunicativi, inteligenți și aventuroși. Tot psihologii spun că partenerul de viață ar trebui să aibă ochi căprui. Ceea ce nu se spune, însă noi avem ochi să vedem, e că sunt blânzi, sensibili, sentimentali aș putea spune și împăciuitori.

Ne întoarcem la una dintre afirmațiile de mai sus. „Partenerul de viață ar trebui să aibă ochi căprui.” Are! Așa le ordonează Dumnezeu pe toate… Și-a cunoscut soția la primaria din Petelea, în timpul programului de serviciu. A văzut-o și s-a îndrăgostit. A coborât în fața clădirii, a  rupt un trandafir dintr-o tufă, a urcat înapoi și i l-a oferit. De atunci au rămas împreună și iată că în buchetul vieții s-au adunat peste 30 de ani de căsnicie.

Am plecat din casa lui cu o grămadă de sentimente, curiozități și… cu un tablou la purtător. Eu zic că e o lebădă sau un lac cu nuferi. N-am întrebat și nici nu vreau să  știu ce a vrut el să fie. Voi desluși misterul atunci când nu va mai rămâne nimic de aflat despre astist. Da, da ați înțeles bine. Omul care nu vinde și nu înstrăinează operele sale mi-a facut mie cadou un tablou. Cu dedicație. Pentru că am terminat același liceu, Pedagogicul. Așa a zis! Țopăiam ca un copil de grădiniță. Eu am primit un tablou! Unul în care prin intermediul culorilor folosite descoperim putin din personalitatea artistului. Nu întâmplător a ajuns la mine. Alb… numele ce-l poartă; verde… simbolul speranței; galben… simbolul tinereții, culoarea zeilor. 20707861_1469173509787362_1034461771_n

De trei zile scriu la acest articol. M-am tot gândit dacă o fi bine sau nu. Am așternut aceste cuvinte mai sus fără să îl intreb, darămite să am acordul lui. Colegii mei scriu articole despre Untold, un festival care produce si cheltuie resurse economice, eu scriu despre un OM care doar cheltuie. Din buzunarul lui, nu de la noi, nu de la stat.  Pentru el, pentru arta și pentru frumos, pentru împlinirea personală.  Într-o lume în care aproape nimic nu mai e cum trebuie copiii mei au deja, chiar dacă ei nu există, un exemplu de urmat. Btw mulțumesc celor ce m-au documentat, bineînțeles tot fără voia lor!

Am stiut că va citi sau că i se vor citi aceste randuri… E felul meu de a spune mulțumesc pentru că exista oameni și fapte pentru care un simplu multumesc nu e de ajuns.

RuxAndra

Uncategorized

Acasa, un loc ascuns in inima mea…

17/05/2017

Locul caruia i-am spus mereu acasa mi-a oferit de-a lungul timpului variate bucurii si surprize. Unele materiale insa cele mai multe, spirituale. Daca pana nu de mult cadoul in acceptiunea mea era ceva material primit de la o persoana sau alta si importanta lui varia in functie de persoana de la care provenea, acum am inteles ca adevaratele cadouri de care ar trebui sa ma bucur nu au nicio legatura cu lumea materiala si ca provin dintr-un singur loc, de Sus!acasa 1

De la un bunic caruia i-am spus toata viata tata, pana la omul drag, pana la oameni faini si peisaje de vis si astea toate intr-un loc minunat numit acasa. Am povestit in repetate randuri ca atunci cand vin acasa oricat de obosita si incarcata de grijile din viata de la Cluj as fi, aici scap de orice m-ar apasa. Am invatat acum cativa ani ca nimic nu este intamplator. Fiecare zi e o fila din cartea vietii noastre si are povestea ei. E o forta undeva care stie foarte bine ce ne dorim, unde vibreaza inima noastra si lucreaza alaturi de noi la concretizarea unor lucruri frumoase.

In cazul meu s-a intamplat sa vibrez mereu la intrarea in judetul Hunedoara, de cum treceam de indicator si pana in tinutul Padurenilor. Am fost de mica foarte constienta ca nu va dura la nesfarsit si ca la un moment dat cand nu voi mai avea de ce si pentru ce sa merg in acea directie, sufletul meu va vibra in alta parte. Nu prea acceptam ideea, dar eram constienta de ea.acasa

Intamplarea face ca in ultimul timp drumurile mele acasa s-au inmultit. Am apucat prea putin sa fiu complet implinita acolo, dar intensitatea momentelor traite bate orice. Chiar daca uneori cand trec acum prin Orastie totul mi-e strain si parca nu mai recunosc nimic, chiar daca lumea mi-e straina si peste tot ce-a fost frumos odata s-a lasat o nebuloasa, sufletul meu vibreaza tot acasa, doar ca la 5 km distanta. Si asta pentru ca atunci cand ti se ia pe o parte intotdeauna ti se da pe alta. Pentru ca am fost atat de legata de acele locuri incat nu am fost lasata sa le parasesc definitiv. Pentru ca am crescut crezand ca acolo sunt cei mai buni oameni si pentru ca in continuare asta cred.

Pentru ca acasa e un loc magic ce nu mi-a luat niciodata nimic. Intotdeauna mi-a dat, chiar si atunci cand  nu am meritat. Am inteles tarziu ca acasa nu e doar un loc ci un mod de viata, o stare de spirit. Acasa e cel mai frumos sentiment si cel mai frumos cantec ce iese din inima mea atunci cand mintea, sufletul si corpul traiesc in armonie.

Acasa, un loc frumos ascuns in inima mea!

RuxAndra

Uncategorized

Povestea unei iubiri infinite

31/08/2016

A fost odata ca niciodata o fetita rasfatata. Asa ar spune oricine care nu cunoaste decat suprafata povestii, cea pe care de multe ori vreau sa o spun asa pentru ca e mai simplu. Intotdeauna am fost de parere ca daca cineva vrea sa cunoasca mai mult va veni, va intreba, va incerca sa afle… nu se va multumi doar cu povestea unei poze sau a unui status pe facebook.
index
Ne intoarcem asadar la ziua de ieri care a fost una foarte incarcata si foarte ocupata. Vroiam sa rezolv multe lucruri, aveam mai multe drumuri de facut asa ca am plecat de acasa dis de dimineata. Prima parte a diminetii mi-am petrecut-o in magazine de electrocasnice pentru ca se pare, dupa 30 de ani, ti se dezvolta un simt gospodaresc. De acolo am plecat la piata unde m-am oprit in mai multe locuri, am intrat intr-un magazin de haine pentru adulti, unul cu haine pentru copii iar apoi m-am gandit ca as merita o cafea care s-a transformat rapid intr-un fresh. In drum spre casa mi-am dat seama ca pierdusem un obiect de pret, daruit de o persoana foarte draga si importanta pentru mine. Desi am 30 de ani obiectul respectiv era unul dintre putinele pe care le aveam de la acea persoana tocmai pentru ca nu am fost niciodata un om cadorisit, rasfatat sau periat cum s-ar spune… Nu stiu daca as putea sa descriu in cuvinte panica si tot ceea ce a fost in sufletul meu atunci cand mi-am dat seama ca nu mai e. Desi e doar un obiect si asa cum mi-au spus unii ieri si putea sa mi se intample ceva mult mai rau am plans pana cand am ramas fara lacrimi, pana cand durerea de cap m-a rapus, pana cand uitandu-ma in oglinda paream desfigurata. Ma gandeam doar la cum ma va privi cand va vedea ca obiectul respectiv lipseste, ma gandeam ca a trecut prea putin timp de cand il aveam ca sa il pierd. Cum sa merg sa-i spun ca in agitatia de ieri am pierdut un obiect care poate pentru unii insemna nimic si totusi era parte din mine? Niciodata nu mi-a placut sa citesc pe chipul lui dezamagirea iar acum eram terifiata, imaginea asta ma urmarea. Pana anul acesta nu am primit niciodata cadouri fara nicio ocazie, asa ca cele pe care le-am primit le-am pretuit.
Este de prisos sa spun ca am facut cale intoarsa prin absolut toate locurile pe unde umblasem si ca a fost in zadar. Ma simteam vinovata desi stiam ca poate nu e neaprat vina mea. Daca pierdeam poate orice alt obiect nu sufeream atat. M-am intors acasa acolo unde linistea caminului ar fi trebuit sa-mi schimbe starea, insa cu cat era mai liniste cu atat ma cuprindea mai tare disperarea. Poate nu stiti insa cea mai mare pedeapsa a mea este neputinta. Stiam ca nu mai pot face nimic, si ca ce-i pierdut… pierdut ramane. Am incercat sa citesc, sa adorm, sa ma deconectez, insa nu am reusit. Nici macar Sasha, cea care ma linisteste de obicei nu ma putea ajuta. Din contra, cand ii vedeam ochisorii aceia mici care nu intelegeau de ce nu sunt vesela ca de obicei imi venea sa plang si mai tare. Atunci cand oamenii lipsesc din viata ta, sau lipsesc in majoritatea timpului incerci sa-i tii aproape prin obiecte sau amintiri pe care le ai de la ei. Asta e si povestea obiectului pierdut. Ieri a fost cea mai lunga si mai trista zi de anul acesta.
In final a venit seara si cosmarul meu s-a terminat. Dupa un moment de neatentie, altul :), am gasit pe perna mea obiectul pierdut… sau un obiect identic.
N-am sa va spun daca l-am gasit sau daca a fost inlocuit, in schimb am sa va spun care e morala zilei de ieri. Iubirea e cea care ne tine in picioare, iar asa cum eu nu am putut sa vad dezamagirea pe fata omului ce-mi daruise obiectul, tot asa altcineva nu a suportat sa ma vada plangand si a facut tot ce a stiut mai bine ca sa rezolve situatia.
De multe ori iubirea nu vine exact de acolo de unde o trimiti, sau nu vine in egala masura, insa cu siguranta vei fi rasplatit pentru fiecare farama de iubire pe care o daruiesti!

RuxAndra

Uncategorized

Barbatul care te vrea vs barbatul pe care il vrei tu

05/05/2016

 Stocksy_txp3b6b4a9cJyu000_Small_148400Rareori barbatul care te vrea se intampla sa fie acelasi cu barbatul pe care il vrei tu. Asta pentru ca fiecare dintre noi are asteptari. Tu astepti una, primesti alta... asta bineinteles pana intr-o zi cand apare Fat Frumos, te mariti si happy end of story.In zilele noastre insa, nu prea iti mai poate garanta nimeni ca te vei marita cu barbatul acela care e suma celor doi mentionati mai sus. De ce? Pentru ca e o foarte mare diferenta intre ei... De fapt sunt putine norocoasele care au parte de 2 in 1 ca sa zic asa...
       Barbatul pe care il vrei e barbatul pentru care tu faci sacrificii,  iar el le accepta. E acel barbat care stie ca este dorit si care nu mai depune niciun gram de efort. De multe ori e inalt, frumos si are un corp aproape perfect, pentru ca nu-i asa femeile au o atractie aparte pentru frumos in general. Totodata, barbatul pe care il vrei tu e acel barbat prieten cu inertia, la care totul e by default si care asteapta sau care stie ca tot ceea ce e de facut in relatie faci tu, pentru ca asa l-ai obisnuit.  E barbatul de la care nu trebuie sa ai asteptari, cel care nu ar putea sa te surprinda niciodata. Pe scurt e barbatul care nu manifesta interes, sau ma rog nu manifesta suficient interes incat sa satisfaca dorintele tale.  E cel care iti aminteste in fiecare zi, prin actiunile lui faptul ca tu esti cea norocoasa pentru ca sta langa tine...
      Daca vorbim despre barbatul care te vrea, atunci schimbam placa. El e barbatul care iti tine mintea ocupata, care te suna doar asa ca sa te auda, care iti trimite flori, care vrea sa-ti cunoasca parintii, care te alinta, care ar face orice ca sa iti fie tie bine. De ce? Pentru ca te vrea... de tot si cu totul  si pentru ca stie ca daca iti este tie bine ii va fi si lui. El e barbatul matur, responsabil si asumat, cel care iti poate da tot ceea ce are el de oferit si care ti-ar da si mai mult doar pentru ca esti tu. Nu pentru ca e o sarbatoare, nu pentru ca asa face toata lumea... Doar pentru ca esti tu! E cel care se considera norocos pentru ca tu, o femeie atat de frumoasa in toate sensurile, esti numai pentru el.
Sper ca te-am ajutat sa indentifici personajele pentru ca fie ca recunosti sau nu, in viata unei femei exista permanent un barbat pe care il vrea si cel putin un barbat care o vrea...  Asadar ti-au ramas fix doua variante: ori il schimbi pe  barbatul pe care il vrei tu in barbatul care te vrea, ori il schimbi de tot...
 
Rareori barbatul care te vrea se intampla sa fie acelasi cu barbatul pe care il vrei tu
 
RuxAndra