All Posts By

RuxAndra

familie love

O fapta buna la inceput de saptamana!

01/10/2019

30 Septembrie este data la care sarbatorim medicii dar si seniorii. Nu-i putem uita pe dragii nostri bunici, unchi, matusi ce ne-au marcat cresterea si educatia, sau pentru cei putin mai norocosi conjugarea se poate face la prezent. Despre ziua medicilor am scris si anul trecut, La multi ani Tata!

Atelierele ILBAH pentru prima data la Ziua Seniorilor!

Ziua de ieri a adus bucurie si speranta in sufletele varstnicilor prezenti la BT Arena la invitatia Atelierelor ILBAH in colaborare cu Primaria Cluj si Zilele Clujului. Implicare, devotament si fapte bune, la asta s-a rezumat intreaga activitate.  Ziua intreaga le-a fost dedicata, asadar in incinta Salii Polivalente zeci de firme si asociatii clujene au venit cu cate un stand dedicat lor. Unul  mi-a atras atentia: Atelierele ILBAH. O scoala autorizata pentru cursuri profesionale ce a venit sa ofere un moment de fericire veteranilor.

La standul Atelierelor ILBAH a fost o adevarata nebunie, in sensul bun al cuvantului. Desi reticenti la inceput, pensionarii s-au adunat in fata bancului de lucru al celor doi chefi bucatari pentru o demonstratie de gatit. Paul si Rebecca Madas, traineri in cadrul cursurilor de cooking de la Atelierele ILBAH, au gatit pentru ei “Pui Wok” o reteta simpla si rapida, atunci cand stii exact ce ai de facut. Scaunele pregatite de catre organizatori nu au fost de ajuns, iar demonstratia a fost una interactiva.  In timp ce Rebecca Madas incingea tigaile cu legume si piept de pui, Paul completa actiunea cu un discurs legat de o dieta sanatoasa si un mod de a manca aproape perfect. Meniul ales a fost unul deosebit, ce se pregateste in mai putin de 25 de minute daca ai la-ndemana o tigaie wok, piet de pui, ardei, dovlecel, morcovi si condimente. Daca bunicutele au notat reteta, au pus intrebari si au asteptat cu sufletul la gura finalizarea preparatului si bineinteles mult promisa degustare, bunicutii  au savurat preparatul cerand supliment si motivandu-si solicitarea  prin absenta sotiilor si prin stangacia lor din bucatarie.

La final participantii s-au inghesuit pentru cate o portie de “pui wok”  la pachet, insa degustarea a inceput in secunda in care au primit caserola. Evenimentul a fost unul inedit, find pentru prima data cand varstnicii clujului participau la o demonstratie de gatit si o discutie interactiva cu bucatarii chefi, iar reprezentantii departamentului de Pr & Comunicare au adunat feed-back-uri pozitive.

Cel mai frumos lucru e sa faci oamenii fericiti. Noi am reusit, tu ce mai astepti?

 

RuxAndra

familie love

Scrisoare către tatăl meu. Adoptiv!

02/09/2019
E ziua ta azi, tata, și noi, familia, îți dorim tot binele din lume. Eu m-am tot gândit ce cadou ți-ar putea plăcea cel mai mult. Și dacă am învățat ceva despre tine in atâția ani, atunci cadoul asta îți va plăcea cel mai mult!
Nu știu când mai prind ocazia sa am un monolog cu tine, tată, așa că eu vreau sa-ți mulțumesc!
  • Pentru că mi-ai pus in farfurie
  • Pentru ca ai spălat tot ce am murdărit
  • Pentru ca îmi dădeai pe ascuns ciocolata și câte o bucățică de slănina (stăteam in zorilor și fusesem internata)
  • Pentru ca m-ai dus la școala, și deși m-ai lăsat singura a doua zi te vedeam in stație păzindu-ma in fiecare dimineața apoi
  • Pentru ca făceai lecțiile cu mine. Atunci nu-mi plăcea deloc, acum opinia mea s-a schimbat
  • Pentru ca nu ma lăsai afara noaptea
  • Pentru ca ma duceai la baschet
  • Pentru ca m-ai înscris la toate tipurile de dans posibil
  • Pentru ca in clasa a 4-a înainte de examenul la franceza nu mi-ai vorbit deloc in romană, mai știi?
  • Pentru ca m-ai învățat cum să învăț pentru Bac
  • Pentru ca mi-ai dat întotdeauna cele mai bune sfaturi
  • Pentru ca ai avut încredere in mine
  • Pentru ca nu ai făcut diferențe
  • Pentru ca le spuneai tuturor, mândru, “ea e fiica-mea”
  • Pentru ca m-ai laudat când meritam și m-ai ocărit când trebuia
  • Pentru ca și acum ma intrebi dacă sunt bine
  • Pentru ca îmi ești tată

Tatii adevarati sunt tati de fete!

Mulțumesc!
RuxAndra
familie

Daca vreodata vei fi in pericol, suna-ti parintii! Noi, ardelenii, suntem lenti, dar nu indiferenti!

31/07/2019

                Din 25 iulie ma uit continuu la televizor. Nu pierd un jurnal de stiri, mai bine zis un Observator! Ce sa zic? Am ramas fidela… asa e genul meu. Astept cu sufletul la gura o veste cum ca fata asta ar fi bine… ma rog cat de bine poti fi dupa ce ai fost rapita, batuta si violata de un libidinos.

Initial am zis ca nu scriu nimic despre asta, dar nu am cum. Nu ai cum sa ramai indiferent la ceea ce se intampla. Cum sa suni la 112 disperata, in miezul zilei si sa ti se spuna ca tii linia ocupata?

Ce poate fi mai grav decat faptul ca o fata de 15 ani a fost rapita? Mie mi-ar fi ajus si atat ca sa mut muntii din loc pentru a o gasi. Stau si ma intreb, oare doamna asta care i-a raspuns la telefon la 112 (pe stenograme se aude o doamna) nu are copii?

Ok, si daca nu are, cand va avea ii va trata la fel? Daca era fata unei colege ar fi reactionat la fel? Imi vin in minte cel putin 100 de intrebari fara raspuns… din pacate.

Ce nu inteleg e de ce suntem atat de lenti? De ce ne miscam atat de incet si nimeni nu vede? Si cand zic “ne miscam” ma refer la autoritati. Ca doar n-or fi toti implicati in reteaua asta, nu? Sudistii zic ca noi, ardelenii, ne miscam incet. Dragilor, noi ne-am fi strans 1000 si ne-am fi dus peste el, am fi intrat in casa lui fara mandat si ne-am fi riscat viata pentru fata aia. Noi, ardelenii suntem lenti, dar nu indiferenti!

Ma incearca un sentiment de neputinta si nesiguranta. Primul pentru ca EU nu pot face nimic mai mult decat sa scriu despre asta si al doilea pentru ca efectiv nu ma mai simt in siguranta. In casa mea, in orasul in care traiesc, in tara in care m-am nascut, in statul caruia ii platesc luna de luna impozite! Ca sa ce? Ca sa sune un copil la 112 si sa moara? Sau sa dispara fara urma din Caracal? Serios… o fi Caracalul noul Los Angeles de ne-a luat 19 ore sa identificam adresa, nu?

Din 25 iulie am trecut prin toate starile posibile. Frustrare, furie, neputinta… inca tastatura mea imi simte starea si cred ca “se simte” si in scris. Dupa casatorie toata lumea te intreaba cand faci copii. Aici? In tara asta? Mi-am dorit o fetita, acum cred ca m-am razgandit… Multumesc  Statului Roman pentru ca in doar 5 zile mi-a zdruncinat orice idee de parenting as fi avut.  Si am avut! 13 ani in care am lucrat cu gravide, cu proaspete mamici, cu mame si copiii lor azi nu-mi mai folosesc deloc!

Mi-am blamat tatal pentru ca il ducea pe frate-mio la scoala zilnic, in timp ce pe mine m-au lasat cu troleibuzul din a doua zi. Iarta-ma tata, as fi facut la fel! Cum sa mai educi copiii in ziua de azi? Cum le mai inspiri siguranta fara sa ii faci dependenti de tine? Cum ii mai lasi singuri pe strada? Fumatul, alcoolul si drogurile au devenit cele mai mici pericole in lumea de azi.  De 5 zile parca ma uit la un film, de-ala de pe Netflix, un serial in care rezolvarea situatiei vine la finalul ultimului episod. Doar ca la noi nu se stie cand va fi ultimul episod si daca situatia are rezolvare.  Am considerat-o rea pe mama pentru ca aveam ora Colgate si nu ma lasa sa plec din fata blocului. Iarta-ma mama, as fi facut la fel!

Vedeti?  Ma lasau sa merg la scoala singura da’ mai departe decat spatele blocului nu! Era un fel de balanta intre ce ai voie si ce poti. Azi, daca as avea copii nu i-as lasa sa plece din curte! Cum mai faci in ziua de azi sa cresti un copil astfel incat sa devina un adult normal, independent, cu frica de Dumnezeu  si  fara teama zilei de maine? Cum faci sa nu-l inchizi in casa, sa nu-l tii intr-o bula protectoare? Cum il mai cresti frumos?

Jurnalele titreaza “va avertizam urmeaza imagini si informatii ce va pot afecta emotional” . Pai bineinteles! Daca pe noi, care suntem simpli spectatori ai acestui spectacol prost, ne afecteaza emotional … ne putem gandi la familia si apropiatii fetelor supuse unor asemenea chinuri? Sau la ele? Sa presupunem ca Alexandra e in viata si ca ar fi fost scoasa din tara. Daca la un moment dat va scapa din calvarul asta isi va putea reveni vreodata? Daca da, cand? Cine plateste daunele emotionale? Cine-i da fetei asteia timpul si adolescenta inapoi?

Toate cele de mai sus ma duc spre o singura concluzie! Dragi copii, daca vreodata sunteti in pericol sunati-va parintii! Ei sunt singurii care vor face absolut orice pentru voi si pentru siguranta voastra! Nu Politia, nu Sri, nu Sts…  nu oameni care au o obligatie contractuala fata de voi, de noi, nu oameni care primesc salarii babane de la STAT ci PARINTII!

 

RuxAndra

Uncategorized

Bloggerii de azi, vloggerii de maine

15/06/2019

 

In ziua de azi, stiti bine,oricine poate fi blogger. In fond si la urma urmei ce-i asa de greu? Iti iei un domeniu, iti faci un site, pui o poza misto si aia e. Bine, in caz ca nu te descurci gasesti un baiat (sau o fata) istet care stie ceva it si ceva programare si e ca si rezolvata.

Cand ai tot suportul tehnic poti sa spui ca esti blogger, doar ai blogg, nu? Cu prenumenume.ro. Deja esti smecher/a rau. Incepand de azi te numesti influencer. Se deschid niste usi care pana acum erau inchise, incepi sa mergi la evenimente, sa scrii despre oameni si lucruri. Bloggul creste de la 100 de vizualizari la 1000 si apoi la 10000. Pagina ta de facebook a explodat, notificarile de pe instagram parca nu mai incap in telefon, iar prietenii te considera persoana publica!

Urmatorul pas, vlogg is the limit! Niste filmulete amuzante, montate bine unde ne inveti ceva. Cele mai comune sunt alea unde ar trebui sa ne inveti sa ne machiem, dar, daca arta asta nu o stapanesti poti incerca niste retete prin bucatarie! La urma urmei nimeni nu-i perfect, ce daca nu stii sa te machiezi? Repet, filmuletul e montat deci daca nu iese ceva te ajuta vecina, mama, sau faci o comanda si ne-o dai servita.

Fain, nu? Pacat ca tu scrii cu un singur “i”, si spui “legumele care le-am spalat” altfel aveai toate sansele sa ajungi departe! Nu te-am intrebat cum ai scrie “le-am”, dar cred ca nici nu vreau sa stiu .😂

Ma scuzati, de la caldura m-am luat!
RuxAndra

familie love

A treia bunica a jurnalistilor clujeni… tanti Maria!

19/03/2019

 

Timp de 19 ani, oricine a pus piciorul in frumoasa redactie clujeana Antena 1, chiar si intamplator, isi aminteste cu siguranta primul zambet cald ce-i spunea buna dimineata, un omulet roscat, foarte activ, glumet din cale-afara, despre care se spune ca face cea mai buna cafea din oras. Ati ghicit e vorba de tanti Maria, femeia care a avut grija de toata lumea, timp de 19 ani. Maria Nagy pe numele ei complet marturiseste acum cateva zile : “Eu as merita un cadou de la inalta conducere, eu am deschis acum 19 ani usa si sper sa ma tina bunul Dumnezeu ca s-o si inchid. Cati ati fost aici de toti am avut grija. “

Si asa e, de la cafeaua de dimineata, pana la omlete, la calcat hainele de platou. Si bineinteles daca te-a putut ajuta cu ceva dintre treburile tale personale, a facut-o. Nu de putine ori am vazut-o plecand la magazin cu scopul unui brunch  pentru toata redactia. Si nu sunt doar eu cea care poate confirma asta, ci zeci de colegi din presa.

Pentru mine a fost ca o a treia bunica. Ale mele erau amandoua departe. Una la Bucuresti, alta la Orastie. Mama la Bucuresti, tata undeva in Cluj… A doua mama si a treia bunica, asa as descrie eu aceasta doamna minunata. Ne-a legat foarte tare faptul  ca si ea are o fiica si o nepotica departe, deci asemeni mie, jumatate din ea lipseste.

Tanti Mary cum ii spunem noi mai nou s-a pensionat. Mai demult. Dar ce sa vezi? Nu e femeia care sa stea acasa si sa butoneze telecomanda, asa ca a ramas alaturi de noi, norocosii. Cei ce am ramas aici si suntem dispusi sa ramanem pana la final. Cei care ii suntem fideli si ii multumim pentru ca nu ne-a abandonat, pentru ca ne-a ajutat, pentru ca fost intotdeauna directa si onesta chiar si atunci cand poate aveam nevoie de cineva care sa ne asculte si sa ne dea dreptate, nu sa ne spuna franc ca ne inselam.

Pe langa o cafea si un zambet, tanti Mary are intotdeauna o vorba buna, un sfat doar daca i-l ceri si 2 urechi dispuse sa te asculte in orice moment. La 76 de ani are o experienta de viata ce poate folosi noua, dar si copiilor nostri. Si o gramada de cunostinte si prieteni. Nu stiu cand a avut vreme… Oriunde mergi cu ea, cunoaste pe cineva, sau are un fost coleg, sau un fost vecin, sau o cunostinta de-a nu stiu cui.

O mai sun dimineata cand pana la 8:30 nu ajunge la birou. Se bucura si-mi spune: “E placut sa stii ca cineva te cauta, ca intreaba de sufletul tau”. Pai cum am putea sa nu? Ii intoarcem sau incercam sa ii intoarcem macar o farama din tot ce face pentru noi. Timp de 19 ani am fost mai multi pe aici. Fiecare de alt fel. Niciunul la fel ca celalalt. Fiecare cu varsta, cu credinta,cu comportamentul si cu conceptiile lui. Si ea doar una. Si ne-a facut fata tuturor. Ne-a rabdat si ne-a invatat si a stat alaturi de fiecare pui al ei chiar si atunci cand acesta si-a luat zborul spre alt cuib.

Ce face Tanti Mary aici? Are grija de noi. Si noi o iubim si ii multumim. Eu sunt azi un om mai bun si datorita ei.

 

RuxAndra

 

 

Uncategorized

De ce nu mi-au placut niciodata stirile…

07/03/2019

Ora 19 era ora cinei. Ne asezam la masa si Tata Bubu fie iertat pornea radioul. Incepeau stirile. “Sa aflam si noi scumpa ce se mai intampla in tara asta. Un om informat e tot timpul puternic.”, imi zicea. Luam cina tacuti ascultand ce accidente au mai avut loc, ce cladiri au mai luat foc, ce copii si-au mai batut parintii si asa mai departe. Evident, micuta fiind, dupa fiecare stire negativa pentru dezvoltarea mea mi se explica faptul ca acei oameni nu sunt normali, ca bataia nu e buna nici aplicata de catre parinti copiilor, daramite invers, ca acei oameni te-au conceput si crescut si tu trebuie sa ai grija de ei si sa le faci batranetile frumoase nu sa-i alungi unde vad cu ochii, sau mai grav sa le iei viata. Eu zic ca am crescut frumos cu concepte gen: mama mea, camera mea, casa mea, familia mea  …  la care tin si astazi.

O ora mai tarziu terminam cina, o ajutam pe bunica la stransul mesei si spalatul vaselor si mergeam in casa unde tata Bubu era la televizor. Tot la stiri. La Pro era bineinteles  Esca,  iar la Antena 1 Mona Nicolici. Aceleasi  stiri, insa de data asta cu imagini. Astea  imi placeau mai tare, adica imi placea prestanta Andreei  si frumusetea si siguranta cu care Mona Nicolici ne intra in case. Nu aveam o preferata,  bunicul schimba constant canalul. Ca sa fiu sincera imi placea mai mult cum povesteau ele la inceput decat stirea in sine.

Astazi, cand sunt de partea cealalta a baricadei  lucrurile stau putin altfel. Azi vreau sa stiu prima ce cladire a luat foc, unde au fost accidente, cand cresc preturile si la ce, si asa mai departe. Nu sunt multe momentele in care imi permit sa zambesc din spatele pupitrului de Observator. Pentru ca nu prea am ocazia. Stirile gen “un profesor universitar a tinut in brate un bebelus timp de 50 de minute ca studentul sau sa-si poata lua  notite” sunt o raritate.

Azi deschid televizorul si vad o doamna blogger ce a nascut de 10 zile pe happylica, certand femeile din Romania pentru ca isi permit sa nasca prin cezariana. Intr-o tara libera…  iar moderatorul nimic. Femeia militeaza pentru interzicerea nasterii prin cezariana in cazul in care medicii nu o recomanda din cauza unor anomalii in timpul sarcinii. Serios?  Revenim pe vremea comunistilor… Sa presupunem ca ne e frica sa nastem natural, cum a zis ea… pai ce facem, ne fortam si ramanem cu o trauma atat noi cat si copilul sau alegem varianta eleganta?  In plus, langa ea pe canapea un medic cardiolog subliniaza faptul ca el nu este ginecolog, deci nu ne poate sfatui in legatura cu asta. Nu sunt nici eu  medic, insa sunt femeie si stiu ca al meu confort fizic si psihic e foarte important in momentul in care aduc un copil pe lume. Si ca daca as cere un sfat l-as cere doar ginecologului!  Nu unei doamne blogger… m-am tot intrebat oare cat de multe si ce materii se invata la facultatea asta de blogger? No offence!

Cateva ore mai tarziu deschid pagina de facebook si ce vad? O doamna importanta in politica romaneasca  are  idei precum desfiintarea proprietatii personale si renuntarea la viata de cuplu…  Again… Serios? Sa traim ca intr-un trib? Sa avem mai multi parteneri? Sa facem copii si sa nu stim cu cine? As avea o gramada de intrebari pentru doamna asta.   Sa nu avem nimic proprietate personala… Ok vom trai ca animalele salbatice dand lupte pentru cel mai bun boschet.  Cica asa vom convietui  armonios…  am eu o propunere: ce ar fi sa cedeze toti  cei ce ii impartasesc ideile macar cate o proprietate personala copiilor abandonati care stau pe strazi si nu au ce manca si cu ce se imbraca? Cred ar fi un prim pas pentru un trai in armonie, atat al lor cat si al copiilor necajiti. Ar fi atatea de comentat, insa nu sunt commentator… scoala asta n-am facut-o…

Va amintiti momentele alea cand erati la liceu si trebuia sa comentezi o poezie? Ne gandeam : Ce a vrut sa spuna autorul? Ei, cam asa si acum doar ca acum e mult mai greu…  Autorii astia sunt genii neintelese, mult mai complicati ca Bacovia, Blaga si Eminescu.

De ce nu mi-au placut niciodata stirile? Pentru ca majoritatea nu anunta nimic bun.

De ce imi plac stirile acum? Pentru ca vreau sa fiu prima care va spune lucruri, indiferent ca sunt bune sau nu. Un om informat e mereu puternic

 

RuxAndra

 

Uncategorized

La Bărăi peștii se prind cu undița, oamenii cu vorba!

14/08/2018

Am să încep într-un mod direct spunând că de mică am urât sportul ăsta (așa mi s-a zis mie că e sport). Pe când am mai crescut puțin toată lumea mergea la pescuit. Zici că era o chemare a bărbaților din lumea intreagă. Mi se părea doar un motiv să scapi de nevastă, de curățenia din weekend, de  făcut cumpărături și de cărat plasele, de făcut mâncare  și de toate îndatoririle ca să poti sta si bea bere pe malul lacului uitându-te la un băț. De neînțeles…. Mai ales că ai mei mă duceau cu forța dupa ei de am ajuns să cunosc toate lacurile din apropierea Clujului. Da, tata era unul dintre puținii bărbați care își luau familia cu ei. Oricine ar fi zis că această “traumă” nu va putea fi vindecată nicicând și că pescuitul se va reîntâlni cu mine, dacă e cazul, eventual în Rai, mai ales că în anii în care am lipsit de pe bălți acest sport s-a transformat în altceva. Dar n-a fost așa! Lacul ăsta mi-a schimbat percepția despre pescuit. Locul ăsta mi-a schimbat percepția despre relaxare… și am să vă explic de ce:

  • La Bărăi e un lac nici prea mare, nici prea mic. Să tot aibă vreo 2 hectare. În spatele lui se pregătește altul mai mare 
  • 30 si ceva de pontoane, fiecare cu băncuța, umbreluța și măsuța și coșul lui de gunoi.
  • Formă de agrement: pescuit sportiv, adică catch and release.
  • Pe fiecare măsuță șade la loc de cinste regulamentul pe care fiecare pescar trebuie să îl respecte. 11 reguli înfoliate care de un an, de când vin eu aici sunt în același loc, semn că putem fi si civilizați.
  • Din 2 in 3 pontoane saltele de primire, gratar și toalete, toate curățate și îngrijite. Cunoscându-l acum pe  Nea Grigore înțeleg că nici nu se putea altfel. Peștii mari se duc neapărat la saltele si se eliberează imediat. Nu doar că scrie în regulament, dar așa face toată lumea.
  • Cum, fără muzică pe lac? Îmi revine imaginea mașinilor parcate aproape de lac, cu ușile deschise să se audă cel mai nou album de manele apărut. Ceea ce contrazice cumva legea peștilor. Tot tata m-a învățat de mică faptul că poți să ai cea mai bună momeală și să fii expert în pescuit… dacă nu faci liniște n-o să tragă nici la anu’ și român cum ești nu te vei gandi că tu esti de vină ci că lacul sigur n-are pește, că plătești taxa degeaba, etc. La Bărăi este interzisă poluarea sonoră, e regula nr. 8. Chiar acum, Nea Grigore îi explică unuia dintre copiii de pe lângă casă: “aici nu putem vorbi tare”. Până și câinele lui latră pe silent! 
  • Majoritatea pescarilor vin însoțiți. De iubite, de neveste, de copii… toți vin să prindă pește și să se simtă bine. Apropo de asta, am inceput sa scriu pe la ora 13 si încă nu am terminat pentru că, ce crezi, la fiecare 5-10 minute mă opresc căutând minciocul. Nu mai pomenesc de restul peștilor micuți pe care îi tot scoatem din lac de azi dimineață… cum să nu le placă și copiilor pe lac?
  • Ce soiuri de pește se găsesc aici, s-ar putea să te intrebi: crap (oglindă, ten, românesc) caras, șalău, somn. Top secret: i-am prins si la plută.
  • Nea Grigore e cu entorsă… de 2 săptămâni… toată lumea îi spune să stea liniștit dar nu poate. Omul e gospodar și știe că treburile nu se rezolvă de la sine. Tocmai pleacă un grup care a lăsat ceva mizerie iar șeful îi mustră ușor și ironic: “dar mizeria tot eu o strâng, nu?” Nu te ceartă, nu țipă, dar te atinge ușor cu 2-3 cuvinte potrivite de ți se înroșesc obrajii de zici ca te-a ars soarele pe lac. Când vii e curat, când pleci lași curat. E bun simț, dar e și în regulament la nr. 9
  • S-a format o comunitate… a pescarilor care stiu să pescuiască, nu rănesc peștii și nu îi duc acasă. Astfel, dacă ai venit o dată și nu ai fost la înălțimea așteptărilor comunității, a doua oară nu mai vii. 

La Bărăi e exact locul acela de care nu te mai saturi. Chiar dacă n-ai nimic în comun cu pescuitul. Chiar dacă vii sa stai la soare, să citești o carte sau să mănânci un grătar. Ah, știți că la Bărăi si femeile prind pește. O fi chiar așa ușor sau doamnele se pricep? Vă spun eu: ambele variante sunt corecte!

Attachment.png

familie love Uncategorized

Bucuria de pe chipul copiilor, satisfactia din sufletul meu

05/07/2018

Inregistrarea emisiunii s-a terminat de cateva ore bune. Da, copiii s-au dat de gol de mult, astfel incat lumea stie ca emisiunea nu e live si nici noi nu am spus asta vreodata. Suntem live pe facebook cu toti telespectatorii nostri si asta ne da oportunitatea sa le putem raspunde instant la mesaje. Filmarea s-a terminat de aproape 5 ore, iar pe facebook curg in continuare poze si postari ce au legatura cu subiectul emisiunii. Am primit si un mesaj in care o mamica imi spunea ca al ei copilas ma iubeste de nu mai poate si ca sunt cea mai buna.

Ma laudati prea mult pentru lucruri normale. Nu scriu acum ca sa ma laud cu cate mesaje primesc si ce bine se simt oamenii in a doua mea casa. Ma bucur enorm ca atat piticii, parintii cat si bunicii vin cu zambetele la purtator la mine in platou,  dar asta nu inseamna ca fac ceva iesit din comun sau ca oi fi eu zana zanelor.

Daca vad prima ce se intampla in platou, cand unul din copilasi are o suferinta ca de exemplu o durere de masea care nu-l lasa in pace sau ii dau un servetel ca sa se stearga la gurita dupa ce a infulecat dintr-un tort ….este doamnelor pentru ca noptile mele nu sunt impovarate de griji. Nu ma trezesc gandindu-ma ca trebuie sa-mi spal copilul, sa-i dau sa manance, sa-l imbrac, sa-i spun sa fie cuminte pentru ca mergem la televizor si sa-i  repet asta de vreo 3 ori.

Nu ma gandesc in fiecare zi ca trebuie platita gradinita sau ca trebuie sa-i cumpar manuale, nici creioane colorate sau pensule , nici papusi sau masinute.

Daca nu am bani o zi sau doua nu trebuie sa ma gandesc cum sa-i explic copilului meu faptul ca nu pot sa-i cumpar ceva sau nu-l pot trimite in excursie. Se intampla nu? In peste 80% din familiile romanilor. Ei, eu nu am astfel de griji.

Copiii spun lucruri trasnite si pun intrebari dificile, mai ales cei care vin la Academia Mamicilor Moderne. Ei sunt cumva copii precoce. Fac  fata intrebarilor capcana o ora, 2, poate cateodata 3… dar zi de zi… inca nu am avut ocazia.

Asa cum am mai spus jobul de mamica e full time. Nu exista zile libere, pauza de masa sau timp pentru tine. Poate de aceea vi se pare ca am lipici si ca ma descurc in orice situatie.  “Situatia” mea e o data pe saptamana, in timp ce voi o traiti zi de zi. Daca castig la puncte la capitolul rabdare este doar pentru ca a mea nu e pusa la incercare in fiecare zi. Da, e si ceva nativ, insa sincer aici nu stiu pe cine mostenesc… n-am descoperit inca cine e personajul din familia mea care a fost atata de “indragostit” de copii.

Cu asta ma hranesc , cu bucuria copiilor mei. Pentru ca eu asa-I consider pe toti, pe toti cei care mi-au calcat pragul sau mi-l vor calca intr-o zi. Ei toti sunt ai mei, sunt familia mea…  Stiu ca e greu de crezut  dar acesti copii s-au simtit ca acasa de prima data … cum puteam eu sa nu-i primesc in sufletul meu? Asa ca multumesc, dar nu e nimic special, e doar un comportament normal!

RuxAndra

Uncategorized

Jurnal de litoral

11/06/2018

vizitatori unici: 63177
pagini vizitate: 70188

Cand se apropie concediul si faci planuri de mers la mare sau la munte sunt aspecte pe care sigur nu le iei in calcul. Asa ca iata mai jos experienta de anul trecut din Mamaia… nu stiu cum de nu a ajuns pe blog pana acum.

 

O adevărată plăcere pentru cei ce au drumuri lungi de făcut prin România.
Mă gândesc acum la mama mea care cunoaște mai bine drumul până la București decât apartamentul în care locuiește de mai bine de 20 de ani. Trebuie să fie o plăcere pentru ea.

Am făcut drumul ăsta in fiecare an, de cel puțin 2-3 ori. Doar că acum am fost atentă:
În jurul orei 03:00 la Omv-ul din Turda… calculatoarele căzute… în parcare ne așteaptă un domn, foarte amabil de altfel care ne spune de 2 ori, a doua pe un ton puțin mai răstit că nu merge nimic. Intru totuși și o voce îmi strigă de după tejghea: “doar la toaletă dacă doriți!” Negociem in zadar, e șeful acolo, nu putem cumpara nimic. E căzut sistemul de operare…

Pornim la drum căci e târziu și oricum avem o oră întârziere. Pe autostradă un alt Omv… de-ăla mic, spațiile de servicii inchise… cheia nu știm la cine. Singura posibilitate: toaletele ecologice. Nu intru în detalii, doar vă puteți imagina cum arătau și cum miroseau. Așa că pornim la drum…

Altă benzinarie, altă încercare de a bea o cafea… aparatul de cafea stricat! Un omuleț murmura de după tejghea “e stricat aparatul” însă dicția si aparatul dentar nu-l ajutau deloc. A trebuit să-mi spună de 3 ori.

Încercările mele de a dormi au fost compromise toate. La șoselele din România nici nu-i de mirare… o dată la 10 minute trebuia să fie o groapă sau o curbă sau ceva…

În București… 10 km in 30 de minute. Nu că nu știam, dar pe principiul mie nu mi se poate întâmpla parcă nu-mi venea să cred

Ajungem si pe autostrada soarelui, tot mai aproape de concediu. Ne grăbim ca doar ne așteaptă marea. Pe banda de viteză românașii noștri merg cu 80-90 la oră… prima bandă nu le mai place. Îi împlingi din spate, le dai flash-uri, claxoane si nimic. Unde mai pui că atunci când îi depășești îți arată și semnul păcii.

In fine, ultimul spațiu de servicii de pe autostradă. O tanti cu pălărie si năframă pe cap dă cu mopul (un obicei atât de rar pentru spațiile adresate publicului în România, având în vedere că nu l-am întâlnit în 12 ore de călătorit). “Săru’mâna tanti!” La care primesc răspuns: ” Of, să trăiești că frumoasă mai ești!” La fața mea palidă și încercănată de la lipsa de somn mă prind rapid ca tanti e politicoasă. Politețe? Tanti care dă cu mopul e politicoasă??? Am ieșit cumva din țară și eu nu știu? Mi-am revenit repede, căci în timp ce mă spălam pe mâini zice: “dă și mie 1 leu de o cafea că io nu lucrez aici, curaț pe gratis că nu am ce face acasa.” I-am dat vreo 5, nu din milă ci pentru că a știut să se vândă. Evident am plecat la drum însoțită de urări de bine pentru mine, familia mea și 3 generații viitoare.

Mamaia: 9 lei un Cola la 2 litri, 5 lei o apa minerală… atenție, astea sunt prețurile de la market!!! 7 lei o clătită! Pai cu 7 lei fac clătite pentru toată familia. 30 de lei șezlongul în weekend… De la an la an prețuri tot mai mari, investiții 0. Cu toate astea, mii de turiști în fiecare vară… ma tot mir…

 

RuxAndra

craciun familie

Azi recunosc, e despre dor…

23/12/2017

pregatire_Mos_NicolaeOare putem da o definitie adecvata dorului? Un copil mi-a spus zilele trecute ca dorul e atunci cand iti pare rau ca cineva nu mai e acolo, langa tine. Si ca dorul vine doar pentru persoanele speciale. Cumva ca realizezi importanta persoanei doar atunci cand iti dai seama ca iti e dor. Intrebat cum trebuie sa fie persoana aceea speciala de care sa-ti fie dor, acelasi copil raspunde : Nu trebuie sa fie nicicum, sa-ti fie draga tie.

Cine s-ar fi gandit ca un copil de 7 ani poate avea definitii pentru cuvinte carora noi, maturii, nu le dam importanta necesara?

Asa ca nu putem spune ca ne e dor de ciocolata sau de o ciorba de perisoare. Putem spune in schimb ca ne e dor de casa sau de o persoana. Totusi, sunt anumite lucruri de care spunem ca ne e dor. Spre exemplu, imi e dor de o cafea. Nu, nu de cafea imi e dor. Imi lipseste starea pe care mi-a dat-o respectiva cafea. Poate eram intr-un loc anume cu cineva anume sau poate eram singura dar planuiam ceva maret. Sau poate eram in masina vazand cum trec pe langa mine puhoaie de oameni ce se grabesc la cumparaturile de Craciun… sau poate doar leneveam pe canapea intr-o sambata dimineata devreme si ma gandeam la tot ce mi-a adus bun anul acesta.

Anul asta a fost anul in care mi-a fost dor. Desi se spune ca un an trece foarte repede, cele 365 de zile lasa urme adanci in sufletele noastre. In fiecare zi ai milioane de ganduri, de planuri si de lucruri de facut. De cele mai multe ori insa, nu dam atentia necesara gandurilor, ci doar lucrurilor. Suntem robotei care mergem la serviciu, venim acasa facem mancare si curatenie. Si, la sfarsit de an, atunci cand tragem linie realizam ca a fost un super an pe plan profesional, ca am facut poate lucruri la care nici nu visam, daaar, ca am ramas cu dorul. Si credeti-ma pe cuvant dorul se reporteaza de la un an la altul.

Asa ca da, revin la obiceiul meu cu lista. Sa punem pe hartie lucrurile pe care ni le-am dorit si le-am realizat si dorurile cu care am ramas. Garantez ca lista cu doruri e mai mare sau mai importanta.

Pentru ca am inceput inca din titlu spunand ca recunosc am sa inchei cu lista mea de doruri si am sa astept lista voastra de doruri mai jos, in comentarii.

Pentru ca e Craciunul am sa incep spunand ca imi e dor sa impodobesc bradul cu bunicul meu  si ca sa raman in atmosfera asta de familie… imi lipsesc sambetele pe care le petreceam la cumparaturi cu mama. Intotdeauna dupa o  tura de Auchan ne aminteam ca un etaj mai sus sunt zeci de magazine de haine J. Bunica n-a venit de mult la Cluj, cu ea povesteam ca fetele si radeam ore in sir. Cine nu isi aminteste discutiile avute cu cea mai buna prietena sau cel mai bun prieten despre lucruri ce ni se pareau esentiale in copilarie? Acum povestile s-au schimbat putin si sunt majoritatea la telefon pentru ca viata ne-a dus pe carari diferite.  Daca dau timpul inapoi pana in 2004 inca vad momentele frumoase din Los Angeles, acelea in care bateam magazinele de fite si mergeam la sala cu matusa mea. Apropo am venit de acolo cu 7 kg in plus J Sunt doar cateva, lista e putin  mai lunga dar mai am un dor important. Acela de a munci distrandu-ma si invatand lucruri noi despre oameni. De a strabate Transilvania in lung si-n lat alaturi de o persoana ce facea totul sa fie mai usor. De povestile de pe drum ( care cateodata dura vreo 2 ore) si de fetele prietenoase ale oamenilor ce ne primeau in casa si ne povesteau totul ca si cum eram copilele lor.

Pentru 2018 am un singur scop: sa nu-mi mai fie dor!

Craciun Fericit!

RuxAndra